Descoperă UBISOFT CODING CAMPUS: 1.000 de aplicanți pentru 24 de locuri

București, 10 iulie 2018 – Ubisoft, unul dintre liderii în industria divertismentului, anunță începerea cursurilor Coding Campus, programul internațional de învățare accelerată, cu o durată de 6 luni, bazat pe o curriculă dezvoltată de experții în programare online de la Ubisoft. Aproximativ 1.000 de studenți și absolvenți din toată țara, dintre care peste 300 din București, au aplicat pentru cele 24 de poziții, concurența fiind de 41 de aplicanți pe un loc. Majoritatea candidaților din București provin de la instituții de învățământ precum Universitatea Politehnică, Universitatea Bucureşti și Academia de Studii Economice (ASE).

Campania de recrutare, care s-a desfășurat pe parcursul a 3 luni, a presupus, de asemenea, o serie de interviuri și teste tehnice pentru a identifica acei candidați pasionați de jocuri video, cu o serie de cunoștințe de bază într-un limbaj de programare și un nivel avansat de limbă engleză.

„Acum este nevoie mai mult ca oricând de profesioniști capabili să experimenteze și să inoveze într-o ramură nouă a programării, care presupune expertiză la cel mai înalt nivel, talent, dar și o pasiune pentru gaming. Vrem ca Ubisoft Coding Campus să devină un standard pe piața de profil, o școală unică în România, care să pregatească experți în programare online,” declară Grigoriada Stroe, HR & Operations Director Ubisoft România, Serbia și Ucraina.

În perioada iulie 2018 – ianuarie 2019, cursanții își vor utiliza cunoștințele dobândite pentru dezvoltarea unui shooter 2D la care vor implementa caracteristici multiplayer și servicii online, precum leaderboard-uri sau mecanici de matchmaking. Cursurile presupun prezența la sediul Ubisoft București, în cadrul laboratorului Coding Campus, special amenajat pentru a le oferi participanților accesul la cele mai noi tehnologii folosite în companie. Aceștia vor primi sprijin din partea celor 13 mentori – experți tehnici din rețeaua Ubisoft la nivel mondial, dar și din partea profesorilor de la Universitatea Bucureşti și GameDev Academy.

Mai mult, cursanții beneficiază și de o bursă lunară în valoare de 500 de euro, dar și acces la resurse de e-learning specifice industriei, sala de sport, evenimente interne sau cantină.

După încheierea cursurilor, absolvenții vor putea să își continue parcursul profesional într-unul dintre studiourile Ubisoft participante în program: Annecy, București, Montpellier, Paris, Quebec, Helsinki (Redlynx), Singapore sau Toronto, beneficiind de suport la relocare din partea companiei.

Programul Ubisoft Coding Campus este, de asemenea, derulat în paralel și în studioul Ubisoft din Kiev. Mai multe informații sunt disponibile pe www.ubisoft.com/codingcampus.

The following two tabs change content below.

Victor Dima

Owner and Founder at victordima.net
Victor Dima is a Blind Gaming Journalist and Accessibility Ambassador, Living in Oslo with his wife Alina. Victor was the first journalist in Romania to receive the PS5 & the PS VR2 from PlayStation. He is also working closely with Xbox Nordic and other game publishers such as Ubisoft, Ea, Bungie, Activision, blizzard, square Enix, Capcom, Rockstar Games, Sega, PlayStation studios, WB Games, Bethesda and many others. With over 12 years of experience covering the Gaming Industry, he started victordima.net in 2013 and since February 2022 all his articles are posted in English in order to reach a more global audience. He is the owner and founder of the highly successful PlayStation Fans Romania Facebook Community, the largest independent source for PlayStation News in Romania, on social media with almost 35.000 followers. Victor is also running theAudiobookBlog.com. You can reach Victor at contact@victordima.net

You may also like...

Join the discussion ! Speak your mind!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.