Call of Duty: Black Ops 3 The Giant Trailer
Activision Publishing a postat încă un trailer pentru Call of Duty: Black Ops 3 după ce acum câteva zile a dezvăluit modul Zombies și a anunțat data pentru testeele Beta.
Trailer-ul de azi, care se numește The Giant Zombies Bonus Map ne prezintă harta care va fi disponibilă exclusiv pentru cei care vor comanda ediția de colecție a jocului Call of Duty: Black Ops3 .
Call of Duty: Black Ops 3 va fi lansat pe 6 noiembrie pentru PlayStation 4, Xbox One, PC, PS3 și Xbox 360. Etapa de Beta va începe pe 19 august pe PlayStation 4 și ulterior pe Xbox One și PC, iar singurul mod în care vei putea participa la test este printr-o precomandă a jocului, fie la magazinele retail, fie pe PlayStation Store, Xbox Store sau Steam.
Precomenzile pentru Call of Duty: Black Ops III sunt acum disponibile prin intermediul partenerilor retail, Altex România, Media Galaxy și . Codul astfel obținut permite înscrierea în cadrul sesiunii beta prin intermediul callofduty.com, unde se poate alege platforma preferată și regiunea.
