Feature: Cele mai tari jocuri de la Paris Games Week
Salutare, dragi fani PlayStation! După cum probabil ați aflat deja din materialele pe care le-am tot postat săptămâna aceasta, cei de la Sony PlayStation au poposit la Paris pentru a ține o conferință de presă în care să ne prezinte cât de bine arată viitorul pentru gamerii care dețin o consolă PlayStation 4 și, de ce nu, o cască de realitate virtuală PlayStation VR.
Am vizionat și eu conferința, care a fost transmisă live pe YouTube și după două zile de contemplare, am decis să vă spun care dintre trailere m-au entuziasmat și m-au făcut să fiu mândru că sunt fan PlayStation. Da, au apărut diferite discuții, critici la adresa celor de la Naughty Dog și Quantic Dream pentru violența excesivă prezentată în materialele video pentru The Last of Us Part II și respectiv Detroit: Become Human, dar așa cum au spus și cei de la Sony Interactive Entertainment, sunt de acord cu afirmația că ”acestea sunt jocuri făcute de adulți, adresate unui public adult”.
Mă voi limita în acest articol numai la jocuri exclusive pentru PS4 și trebuie să încep cu marea surpriză care a fost prezentată chiar la începutul evenimentului. Se pare că în ultimii 3 ani, cei de la Sucker Punch, care ne-au adus până acum excelenta serie inFamous, au lucrat în secret la un nou joc. Acesta se numește Ghost of Tsushima.
Ghost of Tsushima Trailer – Paris Games Week 2017
Cred că toți cei care citesc acest articol sunt de aceeași părere cu mine, atunci când spun că The Last of Us part II este cel mai așteptat joc de PlayStation 4 al tuturor timpurilor. Ei bine, iată că cei de la Naughty Dog ne-au făcut o surpriză sub forma unui nou cinematic, pe care sincer să fiu mă așteptam să-l vedem la PlayStation Experience în decembrie. Clipul de mai jos este extrem de violent și a fost ținta multor discuții în aceste două zile. The Last of Us part II nu are încă o dată de lansare fixă, dar eu presupun că-l vom juca prin 2019.
The Last of Us part II Trailer – Paris Games Week 2017
Precomandă The Last of Us Part II
Tot în cadrul conferinței de la Paris Games Week 2017 am avut ocazia să vedem și în ce stadiu se află alt joc exclusiv de PS4 pentru care așteptările sunt extrem de mari, God of War. Jocul arată excelent și urmează să fie lansat anul viitor, iar la cârma acestui proiect ambițios se află echipa talentată de la Santa Monica Studuios.
God of War Gameplay Trailer – Paris Games Week 2017
Îmi aduc aminte cu nostalgie cum în urmă cu vreo 10 ani am decis să-mi cumpăr într-o zi un PlayStation 3, numai pentru a mă juca Heavy Rain de la Quantic Dream. Jucasem pe PC Fahrenheit și imediat ce am văzut acel tech demo pentru Heavy Rain, cu tipa care avea un interviu în care vorbea despre viața ei monotonă…. poate vă mai aduceți aminte… Au trecut anii, mi-am luat PS3, am jucat Heavy Rain, Beyond: Two Souls și alte sute capodopere exclusive, iar acum mă văd la numai câteva luni distanță de cel mai nou titlu de la această echipă pe care o respect enorm, condusă de vizionarul David Cage. Mai jos aveți cel mai nou material video cu gameplay din Detroit: Become Human, iar jocul urmează să fie lansat exclusiv pe PS4 în primăvara lui 2018.
Detroit: Become Human Gameplay Trailer – Paris Games Week 2017
Precomandă Detroit: Become Human
Shadow of the Colossus, jocul epic de la Sony Japan Studios și Team ICO care a fost lansat pentru PlayStation 2 în urmă cu 12 ani, care apoi a fost remasterizat pentru PlayStation 3, primește acum viață nouă pe PS4 sub forma unui remake de la cel mai bun studio care putea să se ocupe de acest proiect, BluePoint Games. Vă invit să vizionați clipul de mai jos și vă veți convinge de spusele mele. Shadow of the Colossus va fi lansat în februarie 2018.
Shadow of the Colossus Gameplay Trailer – Paris Games Week 2017
Precomandă Shadow of the Colossus
Ultimul titlu pe care-l voi menționa este Marvel’s Spiderman de la Insomniac Games. Acest developer are o istorie lungă și turbulentă, alături de Sony, după ce ani buni a adus jocuri exclusive pentru consolele PlayStation, Ratchet & Clank și Resistance fiind numai două dintre seriile de succes care-mi vin în minte acum, aceștia au trecut în tabăra adversă, iar acum se întorc pe consola care oferă The Best Place to Play cu proiectul Marvel’s Spiderman. Nu sunt un fan al cunoscutului Peter Parker, dar trebuie și recunosc faptul că jocul arată bine și că probabil îl voi încerca și eu.
Marvel’s Spifer-man Story Trailer – Paris Games Week 2017
Precomandă Marvel’s Spirder-man
Mențiune specială
Pentru mine, cel mai bun joc de anul acesta este Horizon: Zero Dawn, iar cu cei de la Guerrilla Games anunțând că The Frozen Wilds DLC va extinde sesiunea de joc cu cel puțin încă 15 ore, am zis că trebuie să-l menționez aici și să vă las să vedeți cel mai nou trailer pentru acesta.
Horizon: Zero Dawn – The Frozen Wilds Trailer – Paris Games Week 2017
Poți consulta o listă completă cu anunțurile făcute de Sony Interactive Entertainment în cadrul Paris Games Week, care include și titluri 3rd party, indie sau jocuri exclusive pentru PlayStation VR, accesând acest link, care te va duce pe PlayStation Blog. Nu în ultimul rând, dacă ți-a plăcut acest articol și materialele video prezentate, folosește butoanele de Like, Comment, Share și abonează-te la canalul nostru oficial de YouTube apăsând pe Subscribe. Mulțumim anticipat!
Cumpără Jocuri pentru PlayStation 4
Victor Dima
Latest posts by Victor Dima (see all)
- Ubisoft shares Accessibility Spotlight and Story Trailer for Assassin’s Creed Shadows - Jan 24, 2025
- After two years of using it daily, I am still very much in love with Parallels Desktop - Jan 7, 2025
- Naughty Dog announces new Sci-fi game Intergalactic: The Heretic ProphetWatch trailer and read all about it - Dec 14, 2024