Review: Assassin’s Creed Origins – PS4 (RO)
Blood on the Sand
Intro
Salutare, dragi fani PlayStation! În urmă cu 10 ani, cei de la Ubisoft lansau Assassin’s Creed, jocul care avea să revoluționeze industria jocurilor video și care avea să adune sute de milioane de fani. Acum, uitându-mă la primul titlu din această serie nu mi se pare deloc impresionant, aveam numai trei tipuri de misiuni, o lume relativ mică și Altair, personajul principal, nici măcar nu știa să înoate.
Din fericire, seria Assassin’s Creed a evoluat treptat, cu fiecare release au fost introduse mecanici de joc noi, eroi mai carismatici, povești mai interesante și mai complexe, regiuni mai mari, până chiar și bătălii navale. Am călătorit de la Ierusalim la Roma, de la Istanbul la New York, de la Havana la Paris și în cele din urmă la Londra. Am participat la Cruciade, la Renaștere, la Războiul de Independență, la Revoluția Franceză, am vânat pirați în Caraibe și am asistat la Revoluția Industrială din Anglia. Acum, cu Assassin’s Creed Origins a venit momentul să vedem de unde a început totul, de unde se trage acest război secular dintre Asasini, cei care vor pace prin liberă gândire și cealaltă tabăra, Templierii, cei care obțin pacea prin crime și control.
După o pauză de doi în ciclul de lansări, suntem înconjurați de câteva întrebări cheie. Oare reușește Assassin’s Creed Origins să readucă această serie în grațiile gamerilor? A meritat așteptarea? Merită cumpărat jocul? Răspunsurile mele la toate aceste întrebări sunt, da, da și da, iar în rândurile care urmează îți voi spune de ce fac aceste afirmații.
Story
Acțiunea din Assassin’s Creed Origins se desfășoară în Egiptul Antic și-l are ca personaj principal pe Bayek of Siwa. Povestea jocului este foarte interesantă, punând accentul foarte mult pe moralitate și principii de viață. Firul narativ îl va purta pe Bayek și pe soția acestuia, Aya, într-o aventură plină de mister și secrete.
Assassin’s Creed Origins este mai mult un Role Playing Game, decât Action Adventure, ca predecesorii săi, iar acest lucru se observă din libertatea totală pe care o avem. Toate elementele poveștii sunt foarte bine legate între ele. Avem dorința de răzbunare a celor doi protagoniști, ca urmare a unui eveniment tragic care are loc la începutul jocului, dar mai mult nu vă spun, deoarece încerc să evit spoilerele pe cât posibil. Apoi este scena politică, cu faraoni și alți funcționari corupți, care încurajează asuprirea săracilor de către nobili și prin urmare, apar tot felul de crime nepedepsite. Cineva trebuie să pună capăt acestor nedreptăți și acest cineva este Bayek. Aventura lui este plină de pericole, compasiunea lui este mare pentru cei neajutorați, curajul îi este cea mai ascuțită armă, iar dorința de răzbunare îi dă puterea de a merge mai departe, indiferent de cost.
Mi-a luat peste 30 de ore pentru a duce aventura la bun sfârșit și pot să spun că Assassin’s Creed Origins are cea mai interesantă poveste din întreaga istorie a acestei serii. Lumea înconjurătoare este imensă, misiunile principale, dar și cele secundare, sunt variate și foarte bine gândite, iar elementele de RPG te fac să explorezi totul cu mai multă atenție, fiind permanent cu ochii în patru după loot.
Egiptul Antic este o locație excelentă pentru Assassin’s Creed Origins și oferă numeroase posibilități de a descopri tot felul de secrete. Vă spun mai multe despre această lume minunată, separat, în secțiunea pentru prezentare.
Gameplay
Cea mai mare schimbare la Assassin’s Creed Origins comparativ cu jocurile precedente apare la gameplay. Aici, majoritatea elementelor de Action Adventure au fost înlocuite cu mecanici de Role Playing Game. Prin urmare, AC Origins seamănă acum mai mult cu Horizon: Zero Dawn și The Witcher 3, decât cu Assassin’s Creed Syndicate.
Lumea înconjurătoare trebuie explorată pentru a fi descoperită, acele view point-uri care ne arătau toate activitățile dintr-o regiune au fost înlocuite cu o pasăre pe care o controlează asasinul nostru, iar combat-ul a fost recreat de la zero, cu mecanici noi care se schimbă în funcție de arma pe care o folosim. Arsenalul lui Bayek este impresionant, iar fluiditatea cu care acesta își anihilează inamicii este de invidiat. Bayek trebuie să vâneze animale și să adune diferite resurse pentru a își upgrada abilitățile și echipamentul, se poate folosi de vulturul Senu pentru a vedea de sus împrejurimile și chiar îl poate antrena pe acesta pentru a ataca în timpul luptelor. Mai mult de atât, una dintre abilitățile speciale îi permite lui Bayek să îmblânzească vietățile sălbatice și să le facă să lupte de partea sa, exact ca în Far Cry.
În rest, totul este așa cum trebuie să fie într-un RPG. Așa cum spuneam și mai sus, universul open world este imens, avem posibilitatea de a-l străbate la bordul, pardon, călare pe cal sau pe cămilă și trebuie să vă spun că doamna cămilă este mult mai leneșă decât domnul cal. Deci, dacă doriți o plimbare liniștită pentru a admira peisajul bogat în atracții, vă recomand patrupedul cu cocoașă aka Water Supply for the Ride, iar dacă simțiți nevoia de viteză, calul se va dovedi mijlocul de locomoție perfect pentru Bayek cel Viteaz.
Egiptul Antic este plin de surprize la fiecare pas și vreau să recunosc faptul că am rămas de-a dreptul impresionat de diversitatea orașelor pe care le-am explorat și de cât de simplu este acum să te urci pe clădiri. Elementele de parkour (PK) sunt și ele prezente, dar totul decurge mult mai fluid decât în jocurile de până acum. Lumea înconjurătoare este plină cu tot felul de activități și te vei pierde des în complexitatea acesteia. Nu m-am mai distrat atât de bine într-un joc open world de la Horizon: Zero Dawn și cei de la Ubisoft Montreal merită lăudați pentru un job well done.
Încă un lucru care trebuie menționat este că au dispărut cu desăvârșire acele misiuni enervante în care trebuia să urmărești pe cineva fără a fi detectat și toate celelalte tipuri de obiective pe care dacă le eșuai, primeai mission failed.
Presentation
Assassin’s Creed Origins este un joc superb, nu neapărat datorită prezentării excelente și mai de grabă a nivelului de atenție pe care l-a primit de la echipa de development. Egiptul Antic este oricum o locație exotică, foarte inspirată și timpul suplimentar pe care și l-a luat developerul Ubisoft Montreal pentru a livra un produs special își spune cuvântul.
Este o mai mare plăcere să străbați întinderile acestea pline de istorie și de mister, să descoperi noi secrete, să mergi unde vezi cu ochii. Din orașele aglomerate cu oameni de rând și nobili, în deșertul periculos unde te poate prinde în orice clipă o furtună de nisip mortală, până pe munții înalți, verzi și împăduriți, cu peșteri misterioase, stânci abrupte și râuri furioase. La fiecare pas te pândesc pericole, de la furtunile mai sus menționate, la animalele sălbatice, toate aduse la viață cu talent și pasiune de către cei din echipa de development.
Intrând în pielea lui Bayek și a soției sale Aya, avem oportunitatea de a trăi măcar pentru câteva ore în fiecare zi, în această epocă înconjurată de istorie. Majoritatea personajelor importante și a construcțiilor celebre au primit atenție totală. Vom cunoaște faraoni, vom explora piramide, vom vizita Sfinxul și vom merge cu barca pe Nil. Lumea înconjurătoare este plină de viață și de pericole. De la crocodilii care-și fac veacul pe malul Nilului, la leii care vânează pe stânci, fiecare clipă în Assassin’s Creed Origins este frumoasă, dar poate deveni și ultima…
Voice acting-ul este bun, secvențele cinematice sunt reușite și reușesc să ridice nivelul de imersiune al jucătorului, iar soundtrack-ul este foarte potrivit. Chiar și aici se vede că s-a pus suflet de echipă. Sunetul pe care-l fac pașii unei cămile este diferit de cel al unui cal. Dacă Bayek sau Aya au fețele acoperite atunci când vorbesc, vocea le este oarecum înfundată și multe astfel de mici detalii care fac diferența.
Știu că l-am cam lăudat, dar mi-a plăcut extrem de mult jocul. Da, am dat peste bug-uri, dar foarte puține și da, anumite spații interioare din clădiri seamănă între ele, dar la cât de mare este jocul nu prea se putea altfel. Am observat scăderi de framerate în anumite situații, diferite popin-uri pe alocuri, însă toate acestea se pot rezolva cu update-uri ulterioare. Îmi pare tare rău că nu am un PS4 Pro și un TV 4K cu HDR pentru a mă bucura pe deplin de prezentarea din AC Origins, dar chiar și așa, pe un PS4 normal și un TV Full HD tot frumos a fost.
Conclusion
Assassin’s Creed Origins este un joc excelent, care deși păstrează rețeta pe care o îndrăgim cu toții, aduce atât de multe elemente noi încât pare un reboot al seriei. Dacă-ți place seria, dacă ești pasionat de Egiptul Antic și dacă vrei să petreci zeci de ore luptând în primele confruntări dintre Asasini și Templieri, atunci nu ai voie să ratezi acest titlu.
Mă bucur că am încercat Assassin’s Creed Origins și că nu am intrat în el cu prejudecăți, deși a fost greu ținând cont că acesta este, dacă nu mă înșel, jocul cu numărul 10, lansat pe home consoles. Am avut parte de o experiență excelentă pe toate planurile; de la poveste, la gameplay și până la prezentare, Assassin’s Creed Origins mi-a depășit toate așteptările.
Cumpără Assassin’s Creed Origins
Review Copy provided by Ubisoft.
Victor Dima
Latest posts by Victor Dima (see all)
- KLOSSexpo, the largest LEGO convention in Norway, was amazing! Read all about it - Oct 17, 2025
- Lego invites us to discover a Vibrant Underwater World with the New LEGO Icons Tropical Aquarium set - Oct 14, 2025
- New Double Points Promotion and GwP live Now on LEGO.com, available until October 20 - Oct 14, 2025