Review: Call of Duty: WWII – PS4 (RO)
Band of Brothers
Intro
Salutare, dragi fani PlayStation! Seria de jocuri video Call of Duty se află pe piață de mai bine de 14 ani și continuă să ofere experiențe de joc inedite gamerilor de toate vârstele în fiecare lună noiembrie. Primul titlu al acestei francize a fost lansat în octombrie 2003 și de atunci am avut parte de aventuri anuale care ne-au rămas în memorie din diferite motive.
În primele trei Call of Duty am participat la bătăliile celebre din World War II, în cele trei Modern Warfare am vânat teroriști prin toată lumea, în alte trei titluri, numite Black Ops și în Ghosts am participat la operațiuni secrete, apoi în Advanced Warfare și Infinite Warfare am văzut cum vor arăta confruntările armate din viitor. Acum, după ani buni de răbdare și rugăminți din partea fanilor, cei de la Activision au lansat Call of Duty: WWII și au revenit la perioada din istorie care a făcut acest joc celebru. Dacă nu mă înșel, în 2008 cei de la Treyarch lansau Call of Duty: World at War care a vizitat acest conflict, dar pe mai multe fronturi de operațiuni.

Sunt convins că toată lumea se întreabă ce ar putea aduce nou cei de la Sledgehammer cu proaspăt lansatul Call of Duty: WWII pentru a convinge gamerii să scoată încă 279 Ron din buzunar și anul acesta. Răspunsul meu pentru aceștia este ceva mai extins, deci vă invit să citiți cu atenție acest review. În rândurile care urmează, voi încerca să ating toate elementele importante și relevante referitoare la Call of Duty: WWII, deci, eu zic să începem cu povestea.
Story
Campania Single Player din Call of Duty: WWII începe cu invazia Aliaților din Normandia aka D-Day și urmărește actele de eroism ale soldatului Ronald ”Red” Daniels pe Frontul de Vest. Pe parcursul celor 10 misiuni participăm la cele mai intense confruntări dintre Aliați și naziști, trecând în jurnalul de călătorie bătălii celebre și ajungând într-un final pe malurile fluviului Rin pentru a duce aventura la un sfârșit cât se poate de reușit.
Povestea este emoționantă și oferă un sentiment de imersiune destul de rar întâlnit în jocurile din ziua de azi. Daniels și ceilalți soldați din brigada sa vor lupta necontenit pentru a elibera Europa de sub asuprirea lui Adolf Hitler și în același timp se va lega între ei o camaraderie unică, specifică numai celor care au văzut moartea cu ochii și datorită colegilor au reușit să scape. Pe parcursul celor 7-8 ore de joc gamerul intră și în pielea altor personaje, se bazează pe ajutorul camarazilor, are drept de decizie atunci când întâlnește alți soldați răniți și când îi ies în cale civili, chiar și de naționalitate germană.

Sunt câteva misiuni superbe, cu obiective extrem de interesante, dar nu vreau să vă fac spoilere. Tot ce vă mai spun este că selecția de misiuni este diversă și că noul Call of Duty: WWII urmează o rețetă clasică, perfecționată de-a lungul anilor de către echipele de development. Vă încurajez cu entuziasm să încercați și voi campania Single Player și sunt convins că veți aprecia această poveste demnă de Band of Brothers sau de Save Private Rian.
Gameplay
Mecanicile de joc din Call of Duty: WWII sunt reminescențe cu cele prezente în primele două titluri ale acestei serii. Cei care erau învățați cu practici de tipul run and gun, apoi cu pauză de 3 secunde pentru a li se regenera viața, se vor trezi extrem de des cu nasul în pământ. Pentru WWII cei de la Sledgehammer Games au introdus MedKit-urile pe care le primim de la camarazi atunci când suntem răniți grav și confruntările trebuie acum abordate din cover.

Prin urmare, misiunile trebuie abordate cu atenție maximă și cu măcar un strop de strategie. Această schimbare fundamentală a mecanicilor de joc te face să ai mai multă grijă atunci când ai în față un număr mare de inamici, să nu te arunci cu capul înainte în confruntări și să îți prețuiești camarazii care-ți vor oferi o mână de ajutor exact atunci când crezi că ai… sfeclit-o 🙂. Toate resursele din joc sunt limitate și astfel te vei baza permanent pe cineva din jur pentru medkit-uri, muniție și materiale explozibile.

Chiar dacă în Call of Duty: WWII întâlnim mecanici de joc care erau la modă acum 14 ani, asta nu înseamnă că acestea sunt și învechite, ba din contra. Confruntările sunt intense, shooting-ul este fluid și rafinat, prezentarea este excepțională și posibilitatea de a iniția conversații cu diferite NPC-uri este foarte relevantă pentru libertatea de decizie. În rest, Call of Duty: WWII are toate ingredientele necesare pentru a oferi o experiență de joc reușită. De la luptele pe viață și pe moarte, la momentele pline de eroism, la dramele războiului și până la acele secvențe epice, demne de un blockbuster de la Hollywood.
Multiplayer & Nazi Zombies
Motivul principal pentru care Call of Duty se vinde în milioane de exemplare în fiecare an este posibilitatea de a petrece sute sau poate chiar mii de ore online în componentele cooperative sau competitive ale jocului.

Anul acesta chiar și multiplayer-ul competitiv se întoarce la origini cu soldatul nostru renunțând la cizmele gravitaționale și la jetpack-uri în favoarea unor bocanci de nădejde, fabricați la începutul anilor 1940 în Statele Unite, iar arsenalul este unul specific acelei perioade din istorie. Modurile de joc sunt cele clasice, cu Team Deathmatch, Search & Destroy și preferatul meu Kill Confirmed printre cele mai jucate de prietenii de pe PlayStation Network. Avem zece hărți la dispoziție pentru majoritatea modurilor de joc, excepția fiind făcută de War, un mod foarte asemănător cu Rush din Battlefield. În War jucătorul trebuie să ducă la bun sfârșit diferite obiective, pe trei hărți dinamice, care au jucat un rol cheie și în campania Single Player și sper că în viitorul apropiat să vedem mai mult conținut pentru acest mod extrem de antrenant și de reușit.
Clasele custom au fost înlocuite în Call of Duty: WWII cu Divisions unde fiecare gamer își poate face un soldat pregătit special pentru un anumit tip de confruntare. Fiecare divizie plusuri și minusuri, dar oferă și abilități exclusive. Spre exemplu, eu am ales Expeditionary Force și am beneficiat de muniție incendiară la shotgun-ul preferat, dar voi aveți posibilitatea de a vă concentra pe lunetiști sau alte specialități.
Cele zece hărți sunt mixte și oferă o selecție echilibrată între spațiile deschise, tocmai bune pentru sniper și confruntările de tip close quarters în zone foarte strâmte în care vor ieși câștigători cei care au în mână un shotgun puternic sau o mitralieră rapidă. Meciurile sunt intense, kill-urile se fac repede și respawn-urile vin pe bandă rulantă. Toate aceste activități online sunt legate de un hub social, numite Headquarters, unde jucătorii pot viziona alte confruntări cât timp așteaptă să intre într-un lobby sau își personalizează soldatul.
Pentru cei care preferă munca în echipă, Call of Duty: WWII vine și cu o componentă cooperativă, sub forma unei noi campanii Nazi Zombies. Aceasta se numește The Final Reich și este extrem de addictive. Firul narativ combină elemente de Fantasy și Horror pentru a oferi o poveste interesantă, plasată într-un mic sătuc bavarez. Protagoniștii sunt amuzanți, morții vii vin din toate părțile, iar harta are secrete multe, care trebuie descoperite pe măsură ce încercăm să supraviețuim valurilor de inamici.
Este greu să-i găsești cusur unui joc care-ți oferă aproape 8 ore de poveste, plus multe altele în componentele competitive și cooperative, deci, mă declar mulțumit și de acestea. Unde mai pui că cei care achiziționează Season Pass-ul pentru Call of Duty: WWII vor primi încă aproximativ 12 hărți pentru multiplayer și 3 episoade noi pentru Nazi Zombies.
Presentation
Pe partea de prezentare Call of Duty: WWII arată și sună excepțional de bine. Încă din primele secvențe ale campaniei Single Player atenția la detalii și pasiunea depusă de către cei din echipa de creație sunt mai mult decât evidente. Aventura eroică a tânărului Daniels și a celor din brigada lui, dar și evenimentele dramatice care înconjoară alte personaje sunt tratate cu seriozitate maximă, iar pe fețele acestora putem vedea fiecare emoție pe care o trăiesc mulțumită tehnologiei de ultimă generație folosită pentru aducerea lor la viață.

Fidelitatea grafică excelentă nu se limitează numai la personajele principale, aceasta fiind prezentă în toate aspectele care le înconjoară pe aceștia. De la soldații răniți pe frontul de luptă, la umbrele copacilor, la fulgii de zăpadă și picăturile de ploaie, totul este reprodus cu pasiune și talent.
Sentimentul de imersiune este ridicat la cel mai înalt nivel mulțumită unei coloane sonore epice, a efectelor audio excelente și nu în ultimul rând a voice acting-ului de excepție. Mă bucur extrem de mult să văd că în ziua de azi un joc primește atenția pe care o merită și că pachetul final oferă o experiență totală și ireproșabilă.

Am jucat Call of Duty: WWII pe un PlayStation 4 normal, pe un TV Full HD și nu am găsit ceva care să-mi displacă la el.
Conclusion
Activision Publishing și Sledgehammer Games au reușit să ne aducă cel mai bun Call of Duty din ultimii ani. Campania Single Player bazată pe evenimente cheie din World War II capitalizează pe fundalul unei povești emoționante, cele două componente online, de multiplayer competitiv și cooperativ oferă reprize de gameplay extinse, iar toate acestea sunt împachetate frumos într-o prezentare de excepție.
Fan Call of Duty sau nu, WWII merită atenția ta!
Review Copy Provided by Activision.
Victor Dima
Latest posts by Victor Dima (see all)
- LEGO The Legend of Zelda Ocarina of Time Set arrives March 1st with pre-orders open now - Jan 16, 2026
- The LEGO Group Reveals First-Ever LEGO Pokémon Sets and Trainer Challenge - Jan 12, 2026
- The LEGO Group and Sphere Studios Turn LA Sphere into a LEGO Star Wars Death Star to mark the reveal of the new LEGO SMART Play Platform - Jan 9, 2026

Band of Brothers
