Review: Far Cry 5 – PlayStation 4
 Call Me Father
Call Me Father
Intro
Salutare, dragi fani PlayStation! Far Cry este una dintre cele mai cunoscute serii de shootere și unul dintre cele mai importante IP-uri (Intellectual Property) deținute de marele publisher și dezvoltator de jocuri video Ubisoft. Pe 27 martie, adică ieri, s-a lansat Far Cry 5 pentru PlayStation 4, Xbox One și PC. Din fericire, copia mea de Far Cry 5 a ajuns cu aproape o săptămână înainte de data lansării și am avut timp să explorez fictivul Hope County și să pregătesc un material relevant pentru voi. Însă, înainte de a vă spune ce impresie mi-a făcut Far Cry 5, cred că se justifică o foarte scurtă recapitulare a jocurilor din această serie.

Primul Far Cry ne-a dus pe o insulă tropicală și a făcut furori în 2004 cu grafica lui de excepție și cu gameplay-ul fluid, apoi a urmat Far Cry 2 plasat în Africa, Far Cry 3 l-a introdus pe faimosul sociopat Vaas Montenegro, cu deja celebra replică Did I ever tell you the definition of Insanity?. Far Cry 4 ne-a arătat ținuturile muntoase din Himalaya, iar Far Cry Primal s-a întors la începuturile primitive ale speciei noastre. Acum, nou lansatul Far Cry 5 ajunge pentru prima dată în istoria de peste 14 ani a seriei în Statele Unite ale Americii.
Știu că mulți dintre voi vor să afle ce aduce nou acest Far Cry 5 și dacă merită sau nu cumpărat. Ei bine, în rândurile care urmează voi încerca să răspund acestor două întrebări și în același timp să vă împărtășesc experiența pe care am avut-o cu jocul în cele 8 zile pline de mister, explozii și cultiști îndoctrinați.
Story
Acțiunea din Far Cry 5 se desfășoară în fictivul Hope County, din adevăratul stat Montana, iar personajul principal este un ajutor de șerif, cam începător el așa :). În primele minute de joc, acesta, care poate fi bărbat sau femeie, în funcție de alegerea pe care am făcut-o la începutul campaniei, se află la bordul unui elicopter, împreună cu un șerif și un US Martial. Toți aceștia sunt extrem de stresați, deoarece obiectivul lor este să-l aresteze pe Joseph Seed, liderul spiritual al unui cult plin de fanatici, Eden’s Gate, care cred că trăim deja zilele Apocalipsei… Partea mai puțin amuzantă este că cei din cultul Eden’s Gate sunt înarmați până în dinți cu arme de foc și că vor face tot posibilul pentru a adus mai aproape profeția…
Fără a vă face spoiler, pot să vă spun că arestul nu decurge așa cum era plănuit și că rookie-ul nostru rămâne sechestrat în Hope County, cu toți cultiștii pe urmele lui, și cred că vă dați și voi seama că aceștia nu au intenții prea pașnice :). Pentru a duce povestea la bun sfârșit, personajul principal, care nu vorbește absolut deloc pe parcursul aventurii, am senzația că este mut, va trebui să doboare familia Seed, care conduce cu tiranie aceste ținuturi în care se mai găsesc și oameni cinstiți, aflați acum sub asuprirea cultiștilor. Am întâlnit o sumedenie de personaje interesante, jucate cu entuziasm de actori talentați. Mi-a plăcut mult să văd că cei din echipa de development s-au străduit să ofere o experiență cât mai bună pentru jucător, străduindu-se să includă în Far Cry 5 conversații destul de interesante, cu mult peste cele din jocurile precedente.
Aventura mea în Hope County va continua după ce termin de scris acest articol, am deja peste 30 de ore în Far Cry 5, sunt convins că mai am încă cel puțin 10 de jucat până voi reuși să ”aduc apocalipsa” pentru Joseph Seed și ai lui cultiști, dar consider că am văzut tot ce trebuia pentru a putea scrie un review relevant. Atmosfera mi-a adus aminte de primul sezon din True Detective serialul original HBO, ceea ce este un lucru de lăudat.
Gameplay
Pe partea de gameplay, Far Cry 5 ne oferă un pachet complet, plin cu lupte intense, arme puternice, explozii de amploare, vânat, pescuit, condus de mașini, pilotat de avioane și de elicoptere plus multe surprize, pe care vă las pe voi să le descoperiți atunci când puneți mâna pe joc.

Progresia în Far Cry 5 se face acum organic, mergem unde vedem cu ochii, căutăm vânat pentru a ne upgrada diferite abilități, explorăm tot ce putem cu speranța că vom găsi comori ascunse, comunicăm cu lumea pentru a primi misiuni, ne împrietenim cu personaje cheie, care ne vor ajuta în misiuni și nu în ultimul rând, încercăm să aprindem scânteia unei revoluții pentru a lua înapoi Hope County, îndeplinind diferite obiective pentru oamenii de rând.
Pe lângă mecanicile clasice de joc pe care le găsim în mai toate shooterelele first person deunăzi, Far Cry 5 oferă posibilitatea de a juca mai toată campania cooperativ, împreună cu un prieten sau alături de unul saul poate chiar două dintre acele personaje cheie despre care vorbeam mai sus, prin intermediul funcției Guns for Hire. Spun unul sau două, deoarece pe măsură ce avansăm în nivel, ne sunt deblocate diferite abilități care ne permit să cerem ajutorul a mai multor astfel de prieteni. Putem chema un câine pe care probabil l-ați văzut prin materialele video, iar acesta poate marca pe hartă inamicii, o doamnă care se descurcă foarte bine cu arcul, un pilot care să ne scoată repede din gura lupului atunci când nu mai facem față inamicilor și multe alte personaje interesante. Far Cry 5 este cel mai antrenant atunci când îl joci alături de un prieten cu care comunici permanent. Poți sincroniza niște kill-uri de mai toată frumusețea…
Avem de explorat și de cucerit trei regiuni, pentru a aduce libertatea în Hope County, câte una pentru fiecare membru al familiei Seed. Din fericire, nu mai există acele turnuri enervante și modul în care abordăm situația depinde numai de noi. Însă, până a confrunta unul dintre acești lideri, trebuie să le distrugem structura organizațională, cum era și în Tom Clancy’s Ghost Recon Wildlands, dacă vă mai aduceți voi aminte… Adică, omorând trei locotenenți, apoi ajungâng la lider, și tot așa.

Far Cry 5 are și o componentă de Multiplayer sub forma nou introdusului Far Cry Arcade. Nu am apucat să mă joc prea mult cu acest tool, dar din ce am putut observa la prima vedere, Far Cry Arcade oferă posibilitatea tuturor de a construi hărți și de a le juca cu alți membri din comunitate. Voi reveni ulterior cu un articol separat despre Far Cry Arcade, dar din ce am văzut până acum, acesta ar putea aduna mulți fani dedicați, care să aducă mereu conținut de calitate.
Presentation
În marea majoritate a timpului, Far Cry 5 arată foarte bine, însă nu se ridică la nivelul lui Assassin’s Creed Origins. Pe PlayStation 4 Pro jocul rulează în 4K, la un framerate stabil și cei care au televizoare cu HDR vor avea parte de o experiență imersivă.

Hope County este plin de locuri frumoase, de la pădurile înverzite, la lacurile și râurile pline de pește, la întinderi nepopulate, cu dealuri, văi, câmpii și munți și până la așezările locale, cu ferme, magazine și nelipsita Biserică. Toate acestea arată bine, mai ales atunci când răsare sau apune soarele sau când luna le îmbracă în mantia ei de lumină rece. Nu știu dacă și pe PlayStation 4 normal sunt vizibile toate aceste efecte, dar pe Pro uneori chiar ai senzația că te plimbi prin Vestul Sălbatic sub clar de lună, eventual într-un elicopter și cu un RPG în mână :)).
Voice acting-ul și soundtrack-ul sunt excelente, însă nu mă așteptam la altceva de la un joc marca Ubisoft. Mi-a plăcut foarte mult faptul că atunci când intri în aria de influență a unuia dintre cei patru lideri din familia Seed coloana sonoră se schimbă complet, presupun că în funcție de stilul muzical preferat de aceștia… Majoritatea actorilor se potrivesc foarte bine în Hope County și ai senzația că sunt născuți și crescuți acolo, iar efectele sonore sunt și ele în general autentice, însă singura problemă o am cu sunetul armelor atunci când li se atașează amortizor, parcă le strică tot farmecul și devin neinteresante.

Acum, să vă spun despre bug-uri și despre glitch-uri? Cum se întâmplă foarte des atunci când este lansat pe piață un joc Open World, mai ales unul atât de mare și de ambițios, este aproape inevitabil ca acesta să vină fără probleme. Far Cry 5 a primit deja un patch, care a rezolvat o parte dintre aceste neplăceri și sunt convins că vor urma mai multe update-uri, însă cele care au rămas pot să încurce grav la finalizarea obiectivului. Cele mai rele bug-uri nu vor permite progresia, fiind nevoie de un restart checkpoint atunci când în locul respectiv nu se găsește avionul în care trebuia să te urci pentru a continua misiunea, iar cele mai amuzante glitch-uri vor face un personaj să se urce și să coboare dintr-o mașină, în loop. Cum spuneam, sunt convins că acestea se vor rezolva, dar momentan sunt acolo…

Conclusion
Far Cry 5 nu aduce ceva revoluționar, păstrând rețeta de succes pe baza căreia au fost construite și celelalte titluri care îl precedă, este un shooter care le va surâde tuturor fanilor, dar și celor care abia acum intenționează să aibă primul contact cu seria celor de la Ubisoft. Mă gândesc foarte serios la cât de mult au avansat jocurile video în ultimii 5 ani și mă bucur să văd cum echipele de developeri păstrează ce e bun, ce este distractiv, cum ar fi locațiile open world, misiunile de calitate, și renunță la ce era plictisitor și irelevant, mă gândesc aici la acele misiuni cu instant fail sau la acele turnuri radio pe care era necesar să le cucerim pentru a descoperi o nouă zonă de acțiune…
Cu o poveste interesantă, gameplay distractiv, mod coop, zeci sau sute de ore de joc și o prezentare foarte bună, Far Cry 5 poate fi alegerea potrivită pentru toți cei care vor să trăiască o experiență imersivă în Hope County, Montana.
Eu consider că Far Cry este pe drumul cel bun, voi? Discutăm mai multe pe Facebook.
Review Copy provided by Ubisoft.

 Call Me Father
Call Me Father




 
																			 
																			 
																			
I rather like FarCry 5. However it strongly reminds me of Ghost Recon: Wildlands, but with FAR better vehicle controls and physics. I think the option to play most of the campaign bit in co-op with a friend is great. I haven’t progressed through the storyline too far yet and I honestly haven’t come across any bugs. Yet.