Dreams este o minunăție, doar pe PS4
Sweet Dreams Are Made of This
Salutare, dragi cititori! După aproape o veșnicie petrecută în procesul de development, Dreams a fost lansat pe 14 februarie, exclusiv pentru Sony PlayStation 4.
https://youtu.be/hZS67fCb0Ss
Cu Dreams, cei de la Media Molecule au făcut următorul pas în misiunea lor continuă de a oferi comunității PlayStation uneltele necesare pentru a crea noi aventuri fantastice. În Dreams, rețeta de succes Play, Create, Share, cunoscută fanilor din superba serie LittleBigPlanet a ajuns acum la nivelul următor.

Acest articol nu este un review, ci reprezintă doar o serie de impresii despre ce minunăție au pus cei de la Media Molecule în mâinile noastre.

În primul rând, Dreams nu este un joc clasic, ci mai de grabă un instrument de creație foarte accesibil, care permite oricui să-și aducă la viață propriul vis în acest univers divers. Jocul a stat o vreme bună în early access și creațiile celor care au avut acces la această etapă sunt acum disponibile pentru toată lumea. Este de-a dreptul uimitor ce au reușit aceștia să producă utilizând instrumentele pe care le-au avut la dispoziție.
De la obiecte de artă, precum sculpturi sau picturi, la muzică, filme, jocuri și multe altele, toate acestea pot fi încercate de întreaga comunitate. Mai mult decât atât, fiecare dintre noi putem interacționa cu artiștii responsabili, îi putem încuraja sau îi putem ajuta în proiectele lor. Cum spuneam, absolut incredibil cât de mult conținut excelent există deja în Dreams…

Noi am început aventura în Dreams cu Art’s Dream, o povestioară despre un tânăr muzician care reflectă asupra vieții sale după ce s-a despărțit de trupa sa. Acest episod poate fi terminat în puțin peste două ore și ne arată ce pot face niște profesioniști atunci când au pe mână uneltele din Dreams.

După cum puteți observa din materialele video din acest articol, controlăm un Imp, drăcușor în limba română, cu ajutorul căruia putem accesa diferite funcționalități. Cu acesta interacționăm utilizând una dintre cele trei scheme de control aleasă la începutul jocului. Prima este pe DS4, prin intermediul stick-urilor, a doua folosind funcția de motion control a gamepad-ului, iar cu cea din urmă putem scoate din dulap celebrele PlayStation Move.
Art’s Dream ne poartă într-o călătorie fascinantă prin mai multe nivele, fiecare dintre acestea fiind gândit ca un alt mod de joc, cu propria prezentare și propriul gameplay. Trebuie încercat înainte de a te aventura în Dreamiverse.

Dreamiverse-ul este locul unde îți vei petrece majoritatea timpului din Dreams. Aici vei avea șansa de a posta propriile creații, vei avea ocazia de a încerca experiențele interactive create de ceilalți utilizatori și tot aici vei putea interacționa cu aceștia prin elementele sociale puse la dispoziție. Din câte am observat, comunitatea este extrem de prietenoasă, sunt multe încurajări chiar și pentru cele mai puțin impresionante creații, dar este un lucru bun, deoarece nimeni nu a realizat o capodoperă din prima încercare.

Din fericire, cei de la Media Molecule au implementat un sistem de căutare și de ordonare foarte bun. Putem sorta creațiile după gen, după cât de populare sunt și chiar după cele alese de developer. În plus, putem căuta ceva specific, cum ar fi un televizor sau o consolă și vom găsi nenumărate rezultate.
Este revigorant să observi că oamenii pot fi și pozitivi, că pot spune o vorbă bună despre altcineva, că pot încuraja pe cineva în munca și în pasiunea sa, mai ales după valul de ură care parcă nu se mai termină pe Social Media.
Dreams vine și cu o suită de tutoriale extrem de bine puse la punct, care va ajuta pe oricine să dea frâu liber imaginației. Tot ce trebuie făcut este să te înarmezi cu răbdare, să înveți meniurile complexe și să-ți propui să realizezi ceva, nu contează ce, important este să te apuci și să creezi ceva frumos. Cei mai talentați pot chiar să-și facă propriul joc în Dreams utilizând obiecte create de ei sau importate din Dreamiverse.

Pe partea de prezentare, Dreams vine cu un stil artistic aparte, foarte asemănător cu cel din LittleBigPlanet, iar componenta audio merită lăudată datorită faptului că de la cel mai mic sunet și până la coloana sonoră, aceasta reușește să transmită jucătorului un sentiment foarte frumos de bucurie.

În marea majoritate a timpului Dreams funcționează excelent, dar uneori pot apărea scăderi de frame rate în funcție de cât de încărcate sunt unele creații. Cu timpul probabil că se vor rezolva și aceste probleme, fie prin intermediul unor update-uri, fie prin editarea creațiilor chiar de către cei care le-au postat.
În concluzie, Dreams este un produs fantastic, cu un potențial imens, care se bucură de o prezentare superbă, iar doar imaginația ta poate fi limita atunci când creezi ceva nou.
Sunt convins că vom auzi multă vreme despre el și că vom rămâne surprinși foarte plăcut de ce vor reuși să producă cei implicați în această comunitate.

Noi ca societate suntem dependenți de artă și de povești, iar uneltele la care au acces artiștii din Dreams ne vor deschide un întreg univers al creației care va fi acolo mereu pentru cei interesați. Dreams este ceva unic, nu poate pe PlayStation, ci pe oricare altă platformă.
Dacă ți-a plăcut seria LittleBigPlanet, atunci vei iubi Dreams și chiar dacă nu îl cumperi, măcar mergi la un prieten care îl are și vezi despre ce este vorba.
Sunt sigur că-l vom vedea și pe PS5 și că va face parte mulți ani din librăria PlayStation.


