Impresii: Anthem – PS4 Pro
Mass Defect
Intro
Salutare, dragi fani PlayStation! Săptămâna trecută a fost lansat unul dintre cele mai așteptate jocuri ale acestui prim semestru din 2019, și anume Anthem. Cel mai nou titlu creat de către cei de la la Bioware și publicat de Electronic Arts arată excelent în materialele video prezentate pe parcursul procesului de development și din developer diaries, însă lucrurile negative au început să iasă la iveală atunci când am avut acces la versiunea demonstrativă de luna trecută.
Eu am fost un mare fan Bioware, bucurându-mă în trecut de multe sute de ore petrecute explorând lumile extraordinare și descoperind poveștile interesante din jocuri, precum Star Wars: Knights of the Old Republic, Mass Effect, Jade Empire sau Dragon Age. Din păcate, în ultima vreme, proiectele acestora au început să-și piardă din originalitate, iar jocurile mai recente, precum Dragon Age Inquisition sau Mass Effect Andromeda nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor.
Story
Proaspăt lansatul Anthem este unul dintre jocurile care a avut ca inspirație principală seria de shared world shootere Destiny a celor de la Bungie, însă a eșuat în totalitate, încercând să le emuleze.

Anthem este un 3rd Person Shooter plasat într-un univers Fantasy care a fost gândit special pentru a fi jucat coooperativ, iar acest lucru îl salvează într-o oarecare măsură. Jucătorul intră în pielea unui mercenar și, împreună cu alți prieteni de pe PlayStation Network sau cu niște necunoscuți recomandați de sistemul de matchmaking, se aventurează în junglă pentru a duce la bun sfârșit o serie de misiuni ale căror obiective sunt absolut neinspirate.
Pentru a răspunde la întrebarea pe care o ai în minte în acest moment, da, Anthem poate fi jucat și de unul singur, dar vei fi nevoit să cauți opțiunea de private session, care este relativ ascunsă prin meniu și să înduri tot felul de popup-uri care-ți vor explica cum că jocul nu a fost făcut pentru a fi încercat solo. Dacă alegi să ignori acest aspect și continui să te avânți în luptă de unul singur, atunci vei avea parte de o experiență de joc mediocră, cu porțiuni foarte mari în care nu se întâmplă nimic și cu un mediu total lipsit de viață.
Gameplay
Din fericire, gameplay-ul este foarte distractiv și bine implementat, cu lupte intense, costume unice, arme interesante și explozii superbe, însă lipsa de varietate în design-ul nivelelor și al inamicilor lasă mult de dorit. Mecanicile de joc sunt diferite în funcție de care dintre cele patru costume sunt folosite, iar acest lucru aduce nota de varietate mult dorită.
Pentru un joc care se vrea a fi un Destiny Killer, Anthem pare mai de grabă un titlu în Early Acces sau în Open Beta. Sistemul de loot este la pământ, recompensele primite nu fac decât să crească niște numere la arme sau armură, însă fără a aduce schimbări vizibile, iar povestea este aproape inexistentă și neinteresantă.

Conținutul disponibil după terminarea campaniei este jalnic, iar acest lucru era foarte important pentru un joc care vrea să rămână instalat pe consolele gamerilor pentru ani buni.
Presentation
Chiar și la capitolul prezentare, Anthem are probleme, dar mai puține decât la celelalte categorii.

Jocul arată chiar bine uneori, cu jungla plină de culoare, cu fenomene meteorologice dinamice și cu priveliști superbe, dar, din păcate, până și aici găsim tot felul de discrepanțe supărătoare. Avem fețele personajelor lipsite complet de mimică sau emoție, iar acest lucru este extrem de supărător, deoarece cei de la Bioware ne-au promis un joc în care fiecare NPC pe care-l vom întâlni va fi unic și viu. Din fericire, animațiile din timpul luptelor sunt foarte reușite, fiind o mai mare plăcere să zbori folosind costumul preferat și să devastezi tot ce-ți stă în cale, utilizând arsenalul din dotare și abilitățile speciale, specifice fiecărui suit în parte. Sistemul de iluminare este și el excelent, oferind tot felul de umbre și de explozii impresionante.

Voice acting-ul este slab pentru un joc marca Bioware, cu actori vocali care-ți dau impresia că au fumat ceva sau că mai au puțin și adorm la microfon. Din fericire, coloana sonoră și efectele audio sunt de calitate și reușesc să-ți dea un sentiment de imersiune. Sentiment de imersiune care este spulberat fără milă la fiecare câteva minute de ecranele de loading absolut enervante și predominante pe tot parcursul jocului. Găsiți pe net tot felul de comparații și statistici despre loading screen-urile din Anthem, așa că nu are sens să intru eu în prea multe detalii, însă vă pot spune că uneori acestea sunt mai lungi decât misiunile și că îți distrug complet experiența de joc.

Pe partea tehnică sunt câteva probleme, cum ar fi crash-uri totale, scăderi de frame rate, bug-uri și glitch-uri, iar uneori singura soluție este un reboot al consolei. Știu că a venit deja un patch și că vor urma multe altele, dar acest joc trebuia să fie bun de la început și să devină excelent pe parcurs, nu să aibă nevoie de resuscitare din prima zi.
Conclusion
În concluzie, dacă vrei un shooter în genul lui Destiny, pe care să-l joci împreună cu prietenii și nu ai pretenții prea mari la poveste sau varietate, atunci Anthem o să fie suficient.
Însă, dacă ești în căutarea unui nou titlu excelent de la Bioware, cu o poveste interesantă, cu personaje remarcabile de care să te atașezi și cu o lume unică, originală, atunci ar trebui să-ți îndrepți atenția în altă parte.
Review Copy provided by EA via ABC Data.


