Review: The Crew – PlayStation 4 – RO

Acum un an și jumătate, Ubisoft anunța la E3 2013 un nou joc creat exclusiv pentru platformele de nouă generație și promiteau o experiență de joc excepțională, grafică next gen și o lume înconjurătoare deschisă, care va acoperi toată suprafața Statelor Unite. Am urmărit cu atenție evoluția acestui joc, dar pe măsură ce a trecut timpul am realizat că cel mai probabil nu va reuși să-și atingă ținta. Am văzut toate trailerele, am participat la Closed Beta și Open Beta și, din păcate, nu m-a atras cu absolut nimic. Cu toate acestea am zis să dau o șansă variantei finale și timp de mai bine de o săptămână m-am jucat în fiecare zi acest Racer Open World cu scopul de a vă oferi un review cât mai complex.
The Crew este un joc extrem de ambițios și unul dintre puținele lucruri pe care chiar le face bine este libertatea de explorare pe care ți-o oferă. Ai la dispoziție o variantă minimalistă a Statelor Unite, cu marile orașe, autostrăzile care le leagă, cu munți, păduri, râuri și lacuri, deșert și trasee înzăpezite. Din păcate, aceste locații arată bine numai atunci când treci prin ele cu viteze de peste 100km/h, îți recomand să nu te oprești pentru a admira peisajul, deoarece vei avea senzația că joci un titlu vechi de cam 4-5 ani. Lumea este populată cu mașini, npc-uri, clădiri, statui și monumente ale căror texturi nu sunt deloc next gen. Efectele speciale suferă și ele foarte rău, apa arată mediocru, nu există vreme dinamică, nu avem nimic dintre acele elemente pe care le așteptăm de la un joc lansat la sfârșitul anului 2014. Dacă toată lumea s-a legat de Driveclub pentru că are numai 50 de automobile, atunci ce să mai spunem de The Crew care cred că are undeva în jur de 40 și nu arată nici măcar pe jumătate la fel de bine. Selecția de mașini oferită este una destul de diversă cu automobile de la Ford, Chevrolet, Shelby, Bentley,BMW, Ferrari, Aston Martin, Lamborghini, Alfa Romeo, Mazda, Nissan și altele fiind disponibilă pe tot parcursul jocului, de la diferiți car dealeri găsiți pe hartă.
Sloganul pe care l-am văzut în toate materialele video pentru The Crew spunea Never Drive Alone, pentru cei care nu cunosc limba engleză, acesta se traduce, nu conduce niciodată singur. Ei bine, deși am tot încercat zilnic să găsesc parteneri de joacă, fie din lista mea de prieteni de pe PlayStation Network, în care am peste 80 de useri, fie pur și simplu plimbându-mă pe străzile diferitelor orașe, extrem de rar mi-a fost dat să întâlnesc pe cineva interesat de a începe o misiune coop. Pentru mine, The Crew a fost mai mult o experiență single player, dar nu pentru că așa am ales eu. Am pierdut multe minute așteptând ca cineva să se oprească în dreptul unei curse pentru a o parcurge împreună și dintre toți prietenii mei, nu am văzut să aibă cineva acest joc.
Povestea jocului este acolo, este extrem de previzibilă, fiind un copy paste din filmul Need for Speed sau din alte jocuri aparținând acestei serii. Personajul principal este acuzat pe nedrept pentru o crimă, aruncat în închisoare, stă câțiva ani la răcoare apoi apare un agent FBI, femeie, normal, care îi oferă șansa de a își face dreptate și de a aduce în fața justiției persoana responsabilă. De aici, ”eroul” nostru trebuie să intre sub acoperire și să participe la tot felul de operațiuni dubioase pentru a ajunge în vizorul diferitelor clanuri care dețin supremația în marile orașe ale Statelor Unite. Poate, pentru unii, nu sună atât de rău, dar cel mai trist lucru este că activitățile disponibile în această lume masivă se rezumă la curse de stradă sau pe circuit, la a urmări pe cineva de la punctul A la punctul B și în ultimul rând la a duce o mașină dintr-un oraș în altul pentru un client sus pus. Aceste misiuni devin extrem de repetitive foarte repede și unele pot dura până la 2 ore. Singurul motiv pentru care m-am întors în fiecare zi la The Crew a fost pentru a explora cât mai mult harta. Am vrut să văd exact ce pot să găsesc și cât de mare este.
Un alt aspect foarte enervant este AI-ul care de cele mai multe ori se teleportează sau ating viteze prea mari cu niște mașini care indiferent cât timp pentru tuning investești în ele, nu pot ajunge la astfel de performanțe. În The Crew există și poliție, dar este foarte usor de evitat și, în cazul în care se află pe urmele tale, este la fel de ușor de scăpat de ea. Și dacă tot am zis despre tuning trebuie să menționez că și noi avem opțiunea de a ne tuna și upgrada mașina. Pentru fiecare cursă sau eveniment pe care il câștigăm, vom primi bani sau diferite componente pentru a ne customiza mașina și, în acelați timp, automobilul crește în nivel. Astfel este indicat să folosești cât mai mult aceeași mașină, deoarece una nouă, cel mai probabil, este mai slabă decât cea pe care o ai deja.
Ca gameplay The Crew este o combinație între vechile jocuri ale seriei Need for Speed create de Blackbox și Driver San Francisco. Prin urmare jocul are un control de tip arcade cu anumite opțiuni de asistență cu care vă invit să experimentați pentru a vedea cum se comportă mașinile cu si fără asisturi pornite. Damage-ul este mai mult estetic și în timp masina se autoregenerează aratand ca nouă în următoarele 30 de secunde dupa ce s-a izbit de un pod in care a intrat cu 200km/h.
Dacă jocul suferă foarte tare la prezentarea grafică, nici pe partea de sunet nu pot spune că m-a cucerit cu ceva. Sunetul motoarelor este destul de slăbuț, muzica este generică și, de cele mai multe ori, am închis radio-ul, iar voice acting-ul este singurul care, din când în când, are momente bune.
Îmi pare rău să văd că un joc cu un potențial imens a eșuat în acest fel. Îmi pare rău că niște oameni care au primit a doua șansă, după ce au dat greș cu Test Drive Unlimited 2 nu au reusit să creeze un joc bun. Îmi pare rău că nu am motive să mă întorc în The Crew și cel mai rău îmi pare că nici măcar oglinzile nu merg în acest racer open world lansat în anul de grație 2014. Singurul motiv pentru care acest joc primește această notă este că am avut ocazia să mă plimb prin New York, Chicago, Los Angeles și alte orașe din Statele Unite la volanul unor mașini frumoase. Sper ca într-o zi să avem și noi așa autostrăzi…
Acest review a fost scris de Victor Dima exclusiv pentru comunitatea PlayStation Fans Romania de pe Facebook și a fost postat pe victordima.net la data de 16 decembrie 2014. Materialul de mai sus reflectă experiența pe care am avut-o cu jocul The Crew pe PlayStation 4. The Crew este un joc cu mașini, a cărui acțiune se petrece într-o lume deschisă (open world), este creat de Ivory Tower și publicat de Ubisoft.
