Review: FIFA 15 – PlayStation 4

fifa 15 review

Feel The Game

Electronic Arts deține licența pentru FIFA de zeci de ani și în fiecare toamnă mai lansează un joc creat de divizia EA Sports pentru a ține pasul cu tot ce este nou în lumea sportului cu balonul rotund. Îmi aduc aminte când mă jucam International Soccer pe un HC undeva prin anii ’90… De atunci au trecut peste 23 de ani și jocul a evoluat așa cum nimeni nu-și putea imagina. Trebuie să recunosc că am așteptat FIFA 15 cu un entuziasm ieșit din comun, asta în primul rând, datorită materialelor promoționale postate de EA.

Dacă în FIFA 14 am văzut pentru prima dată cum poate arăta un joc de sport pe o consolă Next Gen, acum le spunem Current Gen, în FIFA 15 se realizează toate visele unui fan, care până acum doar spera la un joc atât de realistic. Când spun realistic, mă refer la fidelitatea grafică și la toate elementele de gameplay aduse de Ignite Engine, nu la ideea de simulare a jocului. FIFA a fost și sper că va rămâne un joc Arcade, un joc la care este necesar să pui mâna pe gamepad și sa te distrezi împreună cu prietenul pe care l-ai invitat pe la tine sau cu amicii de pe PlayStation Network și, de ce nu?, cu oponenți găsiți online, deși acolo este posibil să te frustrezi dacă nimerești pe cineva foarte priceput, care are experiență serioasă cu jocul și nu te va lăsa să pui piciorul pe minge.

Vreau să vă spun, în primul rând, despre un element de joc introdus în FIFA 15 și extrem de lăudat de cei de la EA Sports. Acesta se numește Emotional Inteligence (inteligența emoțională). care face ca fiecare jucător de pe teren să reacționeze diferit de fiecare dată când se întâmplă câte un eveniment special în apropierea lui. De exemplu, dacă echipa lui are avantaj, un anumit jucător ar putea avea optimismul necesar pentru a construi noi contraatacuri pentru a marca încă un gol sau dacă jucătorul să află în condiții de stres, deoarece echipa lui este condusă pe tabela de marcaj, atunci acesta va face greșeli din cauza presiunii emoționale. În alte cazuri, vedem reacții neașteptate atunci când coechipierii sunt accidentați sau eliminați, de asemenea momente de panică pot să apară oricând în timpul unui meci intens.

AI-ul (inteligența artificială) din FIFA 15 a primit un boost serios, meciurile sunt mult mai grele decât în FIFA 14, echipele adverse se coordonează mult mai bine pe teren, iar acea inteligență emoțională menționată mai sus poate face lucrurile foarte dificile în anumite situații. În rest, FIFA 15 a rămas același joc rapid, fluid și frumos, pe care-l joacă milioane de gameri în fiecare zi, de ani buni. Este important să păstrezi o rețetă cât se poate de neschimbată atunci când funcționează și doar să mai adaugi câte ceva din când în când pentru a o îmbunătăți. Modurile de joc din FIFA 15 sunt cele clasice cu Kick-Off, Career, Seasons, Co-op Season, Pro Clubs și nu în ultimul rând, faimosul Ultimate Team. Despre toate aceste moduri de joc știți deja din alte ediții de FIFA, așa că nu are sens să intru în detalii.

Un alt motiv, extrem de serios, pentru care merită să încerci FIFA 15 este modul în care este prezentat Barclays Premier League, adică ceea ce noi știm ca fiind prima ligă din campionatul englez. Cei de la EA Sports s-au întrecut pe sine înșiși când au creat această ligă. Fiecare jucător, stadion și arbitru arată exact ca în realitate, asta în primul rând se datorează licențierii complete obținută de Electronic Arts de la FIFA. Dacă îți place să joci modul carieră, îți recomand să o faci în Barclays Premier League pentru a te bucura de o prezentare de neegalat din toate punctele de vedere. Sper ca FIFA 16 să vină cu mai multe campionate licențiate complet și create minuțios.

FIFA 15 este cel mai arătos joc din serie și acest lucru nu este nicăieri mai evident decât în modul carieră în Barclays Premier League. Meciurile sunt prezentate sub forma unei transmisiuni TV, cu grafice identice și comentatori licențiați, suporterii își încurajează favoriții cu ardoare, iar fiecare jucător își lasă amprentele ghetelor pe gazonul terenului. Fiecare impact, corner, gol, ratare și schimbare este documentată prin reluări din diferite unghiuri și tribunele explodează la fiecare contraatac sau amuțesc atunci când un jucător preferat este accidentat. Eu vă spuneam că mă joc anumite titluri în primul rând pentru povestea lor, dar în cazul lui FIFA o fac pentru atmosferă și pentru experiența de joc oferită. FIFA este fun, este relaxant și, deși nu sunt un microbist, când pornesc un joc FIFA îmi place fotbalul. Nu în ultimul rând vreau să menționez gazonul care la începutul unui meci arată împecabil, iar pe măsură ce se scurg minutele, începe să arate din ce în ce mai uzat, fiind plin de urme de crampoane și de dâre provocate de alunecări și căzături.

Prezentarea audio este și ea de excepție-de la soundtrack-ul excelent, cu piese pe care nu le-am auzit niciodată până să întru în FIFA, dar care în viitorul apropiat vor deveni hit-uri, probabil pentru că au avut succes datorită selectării pentru joc, la tribunele vii și nu în ultimul rând, la comentatorii, care trăiesc intens fiecare moment al meciului pe care îl prezintă. Dacă în FIFA ’99 aceștia se repetau la fiecare 30 de secunde, 16 ani mai târziu ai senzația că urmărești un meci la TV. Chiar mi s-a întâmplat să intre cineva în cameră în timp ce mă jucam FIFA 15, să se uite la TV și să mă întrebe la ce meci mă uit. La acest nivel de fotorealism au adus cei de la EA Sports celui mai nou joc din seria FIFA.

Componenta de multiplayer oferită de FIFA 15 este foarte robustă, cu foarte multe moduri în care îți poți testa dibăcia. Fie că pur și simplu intri pentru un meci sau pierzi sute, poate mii de ore în Ultimate Team, timpul va trece repede și într-o manieră cât se poate de plăcută.

Eu am încercat FIFA 15 anul acesta, după ce majoritatea bug-urilor și glitch-urilor au fost rezolvate, dar din când în când s-a întâmplat să fiu deconectat de la un meci și uneori chiar să mi se blocheze consola PlayStation 4. Aceste neplăceri se întâmplă destul de rar și nu reprezintă o problemă prea mare.

Fanii FIFA vor găsi în FIFA 15 un joc excelent, distractiv, cu suficiente noutăți pentru a-și merita banii și nu în ultimul rând, un joc finisat aproape la perfecție. Dac[ ai avut FIFA în fiecare an, probabil ai deja și FIFA 15, iar dacă ai sărit peste FIFA 14, atunci ai face bine să încerci FIFA 15, deoarece trecerea la generația următoare de console este vizibilă la fiecare pas, nu doar estetic, ci și ca experiență de joc. După mulți ani, sloganul EA Sports s-a schimbat din It’s In The Game în Fell The Game și asta pe bună dreptate.

Acest review reflectă experiența avută de autor cu versiunea de PlayStation 4 a jocului FIFA 15. Victor Dima le mulțumește celor de la Electronic Arts pentru suportul acordat.

 

 

The following two tabs change content below.

Victor Dima

Owner and Founder at victordima.net
Victor Dima is a Blind Gaming Journalist and Accessibility Ambassador, Living in Oslo with his wife Alina. Victor was the first journalist in Romania to receive the PS5 & the PS VR2 from PlayStation. He is also working closely with Xbox Nordic and other game publishers such as Ubisoft, Ea, Bungie, Activision, blizzard, square Enix, Capcom, Rockstar Games, Sega, PlayStation studios, WB Games, Bethesda and many others. With over 12 years of experience covering the Gaming Industry, he started victordima.net in 2013 and since February 2022 all his articles are posted in English in order to reach a more global audience. He is the owner and founder of the highly successful PlayStation Fans Romania Facebook Community, the largest independent source for PlayStation News in Romania, on social media with almost 35.000 followers. Victor is also running theAudiobookBlog.com. You can reach Victor at contact@victordima.net

You may also like...

3 Responses

  1. Roman Ionut says:

    arata bine, da nu da hent, ce naiba :))

  2. Dan Oprișan says:

    Se rezolva in setari, cauta la Gameplay “Hand Ball”

  3. Victor Dima says:

    Uite cine se pricepe

Join the discussion ! Speak your mind!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.