Review: Final Fantasy VII Remake

A Masterpiece of Art and Love
Intro
Salutare, dragi cititori! Sper că sunteți bine, că stați în casă și că aveți grijă de voi în această perioadă extrem de dificilă prin care trecem de mai bine de o lună.
În urmă cu 23 de ani, cei de la Square Enix lansau Final Fantasy VII, jocul care avea să devină cel mai renumit JRPG din istorie. Seria Final Fantasy are milioane de fani în întreaga lume, iar în 2015, atunci când a fost dezvăluit Final Fantasy VII Remake în deschiderea conferinței Sony PlayStation din cadrul E3 2015, toți aceștia și-au văzut visul cu ochii.

După acest anunț, au mai trecut aproape 5 ani până când am avut ocazia de a pune mâna pe jocul final, însă eu sunt de părere că a meritat fiecare clipă de așteptare. După ce mi-am petrecut aproape 40 de ore în el, vin acum în întâmpinarea voastră cu un review complet, dar nu complex, fără spoilere, însă cu suficiente detalii încât să vă stârnească interesul.
Ce cred că ar trebui să vă atragă vouă atenția este faptul că eu nu am jucat FF VII și că nu mă consider un fan al seriei, dar mi-a plăcut foarte mult și am decis să-i acord o notă extrem de mare acestui remake superb. În trecut, am jucat Final Fantasy XIII și Final Fantasy XV, dar nu am fost atât de plăcut surprins de ele așa cum sunt acum de FF VII Remake.
În orice caz, trebuie să știți că Final Fantasy VII Remake va fi lansat în format episodic, cei la Square Enix au anunțat din timp acest lucru și am știut de la bun început în ce ne băgăm. Jocul de anul acesta reprezintă primul episod, dar oferă o experiență suficient de lungă încât să nu poată spune cineva că s-a făcut o nedreptate. Presupun că exact așa cum a fost în cazul lui Final Fantasy XIII, vom vedea noi părți lansate anual, însă vom fi nevoiți să așteptăm vești de la dezvoltator pentru mai multe detalii.

FINAL FANTASY VII REMAKE_20200409211620
În acest prim episod, vom explora prima locație din Final Fantasy VII și chiar dacă acest lucru îi va scandaliza pe anumiți fani, care cel mai probabil vor începe să strige că a fost conținut tăiat din primul joc, acestora le recomand să încerce remake-ul înainte să vină cu astfel de afirmații nefondate. Actul 1 din FF VII este în Remake, iar următoarele episoade vor continua povestea. Până când apare episodul următor, chiar intenționez și eu să încerc jocul original, dacă voi putea trece peste grafica și gameplay-ul învechite….
Poveste
Povestea din Final Fantasy VII Remake este una foarte interesantă și reușită. Noi jucăm rolul lui Cloud Strife, un tânăr mercenar de elită care alege să-și ofere serviciile de specialitate organizației Avalanche.
Însă, Avalanche este o grupare formată din indivizi considerați eco-teroriști de publicul larg, iar Cloud și cei care l-au angajat se află mereu în luptă cu organizația coruptă Shinra.
Acțiunea din FF VII Remake se desfășoară în Midgar, un oraș futurist în care oamenii înstăriți trăiesc în locații construite actualmente deasupra nivelelor inferioare unde supraviețuiesc cei nevoiași. Diferențele dintre părțile rezidențiale ale orașului și suburbii sunt evidente, iar diversitatea socială este prezentă la fiecare pas.

Pe parcursul aventurii, îi vom cunoaște mai bine pe Cloud, Barret, Tifa, și pe Aerith, vom afla povestea fiecăruia dintre ei și vom înțelege de ce sunt implicați în această luptă care uneori pare a fi o provocare sisifică.
Nu vă spun mai multe despre poveste, dar vă încurajez să explorați fiecare colțișor al orașului și să acceptați toate misiunile secundare, deoarece acestea au ca răsplată o mulțime de recompense interesante.
Gameplay
Așa cum vă spuneam și mai sus, nu mă număr printre cei care au avut contact cu jocul original, așa că nu am cum să fac tot felul de comparații între acela și FF VII Remake.
Vă pot spune însă că Final Fantasy VII Remake vine cu mecanici de joc asemănătoare cu cele din FF XV, dar accentul pus acum pe acțiune este și mai evident decât în cel mai recent joc al seriei.
Toate confruntările se desfășoară acum în timp real, se pot pune pe pauză pentru a accesa un meniu special din care avem posibilitatea de a alege diferite atacuri, combo-uri sau activarea de abilități speciale. Putem schimba cu ușurință între personaje, utilizându-i pe fiecare dintre protagoniști în funcție de setul de puteri sau vulnerabilități specifice acestora, iar atunci când lucrurile chiar stau rău, putem chema în ajutor tot felul de creaturi extrem de puternice.

Nivelul de dificultate poate fi ales la începutul aventurii și schimbat oricând dacă vi se pare că aveți de tras prea tare în timpul confruntărilor. Dacă doriți doar să vedeți povestea, vă recomand opțiunea de Easy, dacă doriți și ceva acțiune puteți merge pe Classic, iar pe Normal deja încep ca lucrurile să fie ceva mai complicate.
În rest, Final Fantasy VII Remake este un JRPG care utilizează aceleași mecanici de joc pe care le-am întâlnit de-a lungul anilor în toate titlurile relevante ale acestui gen. Toate armele, personajele și abilitățile acestora pot fi îmbunătățite pe măsură ce deblocăm noi opțiuni. Nivelul de progresie este unul standard, cu posibilități de upgrade-uri semnificative și de personalizare a abilităților.

Sistemul de luptă este format din atacuri simple, atacuri avansate, combo-uri, mecanici de blocare a unui atac și de a te feri de atacurile imparabile. Toate acestea, combinate cu un sistem de magie foarte inspirat, oferă jucătorului posibilități multiple de management al confruntărilor și în același timp îi oferă o experiență de joc extrem de distractivă și spectaculoasă.
Prezentare
Final Fantasy VII Remake surprinde în fiecare clipă prin prezentarea superbă, prin grafica fantastică și mai ales prin sunetul de excepție.
Orașul Midgar este plin de viață, de la oamenii care stau de vorbă pe stradă despre cele mai recente evenimente, la indivizii dubioși care se ascund prin gangurile întunecate și până la pisicile care își fac veacul printre gunoaie abandonate, fiecare personaj sau viețuitoare a primit un maxim de atenție din partea echipei de development.
Sentimentul de imersiune este unul total, accentuat și ridicat la cel mai înalt nivel de secvențele cinematice, pline de acțiune, rupte parcă dintr-un joc Uncharted, de voice acting-ul fantastic și de coloana sonoră epică. Dialogurile sunt naturale și în marea majoritate a timpului extrem de amuzante, iar soundtrack-ul reușește să amplifice și să infuzeze cu emoție fiecare clipă. Indiferent că vorbim despre o secvență plină de acțiune sau despre niște momente mai liniștite, muzica este acolo pentru a îmbogăți experiența de joc.

Am testat Final Fantasy VII Remake pe o consolă PlayStation 4 Pro, conectată la un TV 4K LG OLED de 139 cm, iar rezultatele au fost absolut impresionante. Încă din primele minute, în care am participat la un raid intens și exploziv asupra unui reactor deținut de antagoniștii principali ai jocului, ne-a fost foarte clar că avem ocazia să încercăm un joc în care s-a pus multă dragoste, atenție și pasiune… Nu am întâmpinat bug-uri sau glitch-uri, iar framerate-ul rămâne stabil chiar și în cele mai agitate și aglomerate bătălii. Am parcurs toată campania alături de Alina și amândoi ne-am pus părerile la contribuție în alcătuirea acestui review.
Concluzie
Poate că abia acum mi s-a declanșat pasiunea pentru acest gen de jocuri, văzând-o pe Alina cum le tot butonează pe Switch. Poate că din cauza izolării, distanțării sociale și a epidemiei de Coronavirus am simțit nevoia să mă deconectez de la tot și să mă arunc cu capul înainte într-un univers diferit sau poate că Final Fantasy VII Remake chiar este atât de bun încât a reușit să surprindă un jurnalist de gaming care credea până acum că le-a jucat și că le-a văzut pe toate.
În orice caz, consider că Final Fantasy VII Remake este unul dintre cele mai bune, mai frumoase și mai imersive jocuri lansate pe această generație de console. Dacă vrei o aventură plină de acțiune, în care să petreci zeci de ore bucurându-te de o poveste interesantă și originală în care să întâlnești personaje complexe, de care să te atașezi, atunci Final Fatasy VII Remake este cea mai bună opțiune pentru tine și îți recomand cu entuziasm să-l încerci.
Final Fantasy VII Remake a fost lansat azi, exclusiv pe PS4 și va rămâne exclusiv pe consola celor de la Sony timp de 12 luni.
Nota: 10 / 10
Cumpără Final Fantasy VII Remake acum!
Review copy provided by Square Enix via Best Distribution.
Victor Dima
Latest posts by Victor Dima (see all)
- Ubisoft shares Accessibility Spotlight for Assassin’s Creed Black Flag Resynced - May 7, 2026
- The LEGO Group reveals the LEGO Star Wars The Mandalorian’s N-1 Starfighter Ultimate Collector’s Edition to Celebrate May the 4th - Apr 15, 2026
- The LEGO Group Teams Up with Cristiano Ronaldo, Kylian Mbappé, Lionel Messi, and Vini Jr. to Celebrate the Magic of Football - Apr 13, 2026

