The Wolf Among Us Episode 1: Faith review PS3
Odată cu The Walking Dead: The Game, cei de la TellTale Games mi s-au așezat incet dar sigur în suflet, unde nu prea mulți developeri isi gasesc locul.
Ei au mai adus jocuri foarte dragi mie precum, Sam & Max, Back to the Future: The Game și Jurassic Park: The Game. Aștept cu nerăbdare Game of Thrones și Tales from the Borderlands, dar hai să vă povestesc cum stă treaba cu “Lupul Printre Noi“.
Prima dată când am auzit de acest nou joc, habar nu aveam despre ce este vorba, spre rusinea mea nu știam de celebra serie de benzi desenate Fables, dar omul cât traiețte învata. The Wolf Among Us este un joc adventure point and click, unde jucătorul intră în pielea detectivului, mai bine spus șerifului Bigby aka Big Bad Wolf, celebrul lup din Scufița Roșie sau Cei Trei Purceluși.
Gameplay-ul este același cu cel din The Walking Dead, se bazează pe decizii si quick time events. Datorită acestui sistem de joc, dialogul este o parte foarte importantă din experiența pe care o avem. Sa revenim un pic la Bigby, pentru că el este personajul principal.
Bigby după cum spuneam și mai devreme, este șerif în Fabletown si este răspunzător cu ascunderea personajelor ”de poveste” de ochii lumii. Dar de ce, o sa intrebați, vă spun numaidecât. Actiunea jocului este plasată undeva pe la mijlocul anilor ’80, cu vreo 30 de ani inainte de evenimentele petrecute in primul numar al revistei Fables. Tărâmul de poveste a fost ocupat de un personaj negativ, cunoscut sub numele de Adversary. Pentru a scapă de acest personajenigmatic si al sau regim dictatorial, personajele din poveștile copilariei au fost nevoite să se refugieze intr-un loc mai primitor, mai exact în lumea noastră, unde au creat Fabletown.
Pentru a se ascunde de ochii nostri, ai pământenilor sau “Mundies“, personajele de poveste au fost nevoite să iși cumpere o vrajă sau enchantment, cunoscută sub numele de “Glamour“, aceasta vrajă permitandu-le să pară umani în ochii nostri.
Cei care nu aveau bani pentru această vraja erau trimiți intr-o zonă mai putin primitoare, numită “The Farm“.
Protagonistul jocului, șeriful Bigby, lucrează în prezent la Business Office sub conducerea primarului interimar Ichabod Crane (The Legend of Sleepy Hollow), ajutat de Albă ca Zăpada, oglinda ei magică, Magic Mirror si nu in ultimul rând de maimuțica înaripată Bufkin, care gestionează inregistrarile orașului Fabletown.
În același birou își mai găsește locul si personajul Bluebeard, personaj pe care nu îl vedem deocamdată in primul episod. Bigby locuiește acum într-unul dintre apartamentele Woodlands și aici este coleg de cu un personaj simpatic, Collin. Cel din urmă fiind unul dintre cei Trei Purceluși, nevoit acum să se adapostească sub acoperișul inamicului sau Nr.1. Dintre vecini îi putem aminti pe Mr. Toad cu al său fiu, pe Frumoasă dar și pe Bestie.
Acum după ce am terminat cu introducerea o sa încerc să vă spun cateva cuvinte și despre actiunea primului episod, bineînteles fară niciun spoiler. Primul episod începe cu cearta dintre Padurarul / Vânatorul din Scufița Roșie și un personaj enigmatic pe care va las să-l descoperiți singuri. După ce Bigby intervine în această discuție aprinsă și reuseste să calmeze spiritele căt de căt, eroul nostru se confruntă cu o crimă odioasă pe care va trebui să o rezolve cu ajutorul personajelor amintite un pic mai devreme, Alba ca Zapada, primarul Ichabod Crane, maimutica Bufkin și Oglinda Magică. Mai multe din păcate nu vă mai pot spune pentru a nu vă strica o poveste cu adevărat superbă.
Să terecem acum la graficaă și sunet. Grafica este una asemănătoarea cu cea din The Walking Dead, o grafică specifică benzilor desenate, cu o paletă de culori foarte interesantă, culori care dau o aură de mister acestui joc surprinzător de bun.
Sunetul este si el ceva deosebit, mai exact muzica, fiind aleasă foarte bine și care impreună cu dialogul fac din acest titlu unmust-buy
De personaje te vei atașa cu siguranță foarte repede și asta datorită faptului că ai crescut cu ele prin intermediul poveștilor din care fac parte. Ca o concluzie pentru episoul 1, pot sa vă spun că nu va exista niciun moment în care acest joc să vă plictisească, ba din contră, e ca un drog care vă va face sa vă doriți din în ce mai mult să aflați ce se întâmplă cu personajele și cine este caracterul misterios răspunzător pentru crima din Fabletown.
Story: 10
Gameplay: 9
Sunet: 10
Grafica: 10
Nota finala: 9.75
Review scris de Dante, editat de Victor Dima
Dante
Latest posts by Dante (see all)
- Review #2: The Last of Us: Part II - Aug 18, 2020
- Review: Death Stranding – PC - Aug 13, 2020
- Review: King’s Quest: A Knight to Remember – PS4 - Aug 2, 2015