Review: Burnout Paradise Remastered – PS4/Xbox One

Take me home

Intro

Salutare, dragi fani PlayStation! În urmă cu ceva vreme, vă anunțam că cei de la Electronic Arts vor lansa primul lor titlu în versiune remasterizată pentru consolele din generația curentă. Din fericire pentru mine și pentru mulți alți fani, publisherul a luat o decizie excelentă atunci când a ales ca celebrul racer Burnout Paradise, dezvoltat de Criterion Games să fie remasterizat pentru PlayStation 4 și Xbox One. Sper să urmeze multe altele, trilogia Mass Effect este extrem de așteptată și cerută de comunitatea de gameri, dar până atunci, cred că este indicat să vă spun cum se prezintă Burnout Paradise Remastered.

Pentru început, vreau să vă mărturisesc ceva. În urmă cu aproape 10 ani, atunci când a fost lansarea inițială pentru Burnout Paradise l-am jucat pe Xbox 360 zeci de ore și le spuneam tuturor prietenilor că este cel mai distractiv joc cu mașini pe care l-am încercat vreodată. Ulterior, am terminat Burnout Paradise de două ori pe X360, iar după ce am făcut trecerea la PlayStation 3, am repetat figura. Prin urmare, atunci când am aflat că din martie mă voi putea întoarce pe străzile din Paradise City, după mai bine de 7 ani de la ultimul contact pe care l-am avut cu acest racer, am fost extrem de fericit și de entuziasmat. Chiar îmi aduc aminte că în decembrie, anul trecut, mă gândeam să-i sugerez Alinei, logodnicei mele, să aducă consola ei, un PS3, de la ea de acasă pentru a mă juca versiunea originală… Ne-am luat cu alte treburi, așa cum se întâmplă mereu atunci când nu mai ai 20 de ani și timp pentru gaming și nu am mai dus planul la bun sfârșit… Din fericire, de aproape o lună, am iar acces la această minunăție mulțumită prietenilor de la Electronic Arts, care mi-au trimis jocul cu scopul de a vă spune și vouă cum stau lucrurile cu noul Burnout Paradise Remastered.

Welcome to Paradise City

Impresia inițială a fost una extrem de favorabilă, din momentul în care am apăsat Start pe PS4, am fost transportat în trecut și am retrăit din plin acele momente minunate. Sentimentul de nostalgie era atât de puternic încât am decis să amân scrierea acestui material, deoarece am considerat că sunt eu prea subiectiv, însă, se pare că lucrurile nu s-au schimbat și că Burnout Paradise Remastered rămâne la fel de distractiv ca și predecesorul său, chiar și după 10 ani de absență.

Pentru început, avem filmulețul de introducere, care ne prezintă orașul, numit pe bună dreptate Paradise City, apoi facem cunoștință cu DJ Atomika pe frecvențele îndrăgitului Crash FM și astfel ne apucăm de tutoriale. Ne sunt explicate regulile, ne facem un fel de carnet de conducere, pe care vor fi înregistrate toate activitățile, iar pe măsură ce câștigăm curse sau finalizăm obiective acest carnet este upgradat.

Imediat după monologul DJ-ului, primim, căzută din cer, prima mașină, care este o epavă veritabilă, mergem și o reparăm într-un Auto Repair, apoi o alimentăm la un PECO, pardon, benzinărie că din 89 nu se mai numesc așa. Gata, DJ Atomika întrerupe muzica și ne spune că suntem pregătiți să cucerim toate străzile, aleile și scurtăturile din Paradise City.

De aici, avem libertate totală și cum alegem să abordăm harta este decizia noastră. Sistemul de joc este unul extrem de simplu. Paradise City este plin de activități care se împart în diferite moduri de joc. Avem Race, care sunt convins că nu necesită explicație, Marked Man unde trebuie să ajungem la finalul cursei cu mașina cât se poate de întreagă în timp ce alți oponenți fac tot posibilul să ne arunce de pe drum, Road Rage în care noi trebuie să distrugem cât mai mulți adversari cu scopul de a atinge numărul specificat, Burning Route care este disponibil pentru fiecare mașină din joc și te răsplătește cu o versiune mai bună a celei în care concurezi și așa mai departe. Atunci când câștigi o mașină în Burning Route, aceasta poate fi găsită rulând cu mare viteză pe străzile din Paradise City și pentru a o adăuga la colecție este necesar un takedown. Apropo, poate credeai că toată colecția ta de mașini se poate accesa într-un garaj… cam așa este, numai că în Burnout Paradise acesta poartă potrivitul nume de Junkyard.

Gameplay & Presentation

În Paradise City, te așteaptă câte o cursă la fiecare semafor, iar de fiecare dată atunci când crești în nivel, obiectivele se resetează și o iei de la capăt, dar cu oponenți din ce în ce mai competenți. Până vei atinge nivelul maxim pe carnetul de conducere, vei fi petrecut zeci sau poate chiar sute de ore pline de distracție și de adrenalină. Cel mai probabil te vei îndrăgosti și tu de Burnout Paadise și te vei trezi fredonând ”Take me down to the Paradise City where the girls are green and the grass is pretty… take, me, home!” Da, știu că iarba este verde și că fetele sunt frumoase, dar așa mi-a venit în minte acum și am zis că este prea amuzant că să nu vă spun și vouă…

Gameplay-ul este arcade clasic, toate cursele se desfășoară la viteze amețitoare, accidentele sunt extrem de brutale, cu mașinile făcându-se praf în slow motion, iar componenta de online este acolo pentru cei care-și doresc să alerge prin Paradise City alături de alți prieteni. Orașul este complet deschis, și pe măsură ce îl înveți vei descoperi mai multe scurtături sau rampe pentru cascadorii… De acum 10 ani mi-a rămas în minte o săritură care dacă-ți iese, îți va transporta mașina de pe vârful unui munte pe care l-ai urcat pe niște serpentine periculoase, direct în mijlocul orașului. Dacă nu-ți iese, probabil te vei trezi în baltă :)). Aceste sărituri, de pe rampe speciale, activează automat o cameră slow motion, iar rezultatul este unul fantastic…

Noi, eu și Alina, că nu m-a lăsat să mă joc singur, ne-am cam certat pe controller-ul Dualshock 4 și ne-am distrat de minune cu Burnout Paradise Remastered și sunt convins că ne vom întoarce la el frecvent. L-am jucat pe PS4 Pro în 4K la 60 FPS, prezentarea grafică este excelentă, cu texturi de calitate la rezoluții foarte mari și o imagine clară, colorată, iar experiența este foarte imersivă și acest lucru se întâmplă mulțumită intervențiilor inedite al DJ-ului mai sus menționat și a soundtrack-ului de excepție, care este plin cu piese cunoscute. Îmi doresc un patch care să activeze HDR, deoarece acesta este singurul minus pe care i-l pot atribui acestui pachet, care pe lângă jocul de bază include tot conținutul extra lansat precedent și aici mă refer la expansion-urile Bikes, Big Surf IslandToys și la multe altele.

Conclusion

Prin urmare, dacă-ți plac jocurile cu mașini, mai ales cele arcade, nu ai voie să ratezi Burnout Paradise Remastered. Eu sunt de părere că a fost, este și cel mai probabil va rămâne cel mai distractiv racer al tuturor timpurilor, iar la prețul recomandat este extrem de accesibil pentru toată lumea.

 

Mă bucur să văd că au început și cei de la EA să remasterizeze jocuri pentru cei care nu le-au putut juca la timpul lor sau pentru cei ca mine, care le-ar juca, dar nu vor să se complice cu mai multe console și sper să văd alte titluri care să-i urmeze acestuia.

Dacă ți-a plăcut acest review nu uita să-l distribui pe Social Media și să te abonezi la canalul nostru oficial de YouTube pentru cele mai noi materiale video cu și despre gaming.

subscribe_button

Review Copy provided by Electronic Arts.

The following two tabs change content below.

Victor Dima

Owner and Founder at victordima.net
Victor Dima is a Blind Gaming Journalist and Accessibility Ambassador, Living in Oslo with his wife Alina. Victor was the first journalist in Romania to receive the PS5 & the PS VR2 from PlayStation. He is also working closely with Xbox Nordic and other game publishers such as Ubisoft, Ea, Bungie, Activision, blizzard, square Enix, Capcom, Rockstar Games, Sega, PlayStation studios, WB Games, Bethesda and many others. With over 12 years of experience covering the Gaming Industry, he started victordima.net in 2013 and since February 2022 all his articles are posted in English in order to reach a more global audience. He is the owner and founder of the highly successful PlayStation Fans Romania Facebook Community, the largest independent source for PlayStation News in Romania, on social media with almost 35.000 followers. Victor is also running theAudiobookBlog.com. You can reach Victor at contact@victordima.net

You may also like...

Join the discussion ! Speak your mind!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.