Review: Gran Turismo 6 – PlayStation 3

review gran turismo 6 victordima.net

Patru generații de console și, 16 ani mai târziu, Polyphony Digital lansează cel de-al VI-lea titlu din această serie. Create exclusiv pentru consolele PlayStation, jocurile Gran Turismo s-au vândut în peste 70.000.000 de exemplare pentru PlayStation, PlayStation 2, PlayStation 3 și PlayStation Portable, devenind cea mai vândută serie pentru platformele celor de la Sony.

Acum că am terminat cu mica lecția de istorie, să vă spun despre Gran Turismo 6. Din punctul meu de vedere, jocul reușește să-și atingă scopul și să fie The Real Driving Simulator ( Adevăratul simulator de condus – urasc cum sună anumite expresii în limba română).

Gran Turismo 6 este un joc minunat, are un număr extrem de mare de mașini, din toate clasele și de la toți producătorii importanți. Traseele incluse sunt foarte bine făcute, unele fiind copii fidele după circuite celebre, iar altele inventate de Kazunori și echipa de la Polyphony Digital. Uneori te pierzi în GT 6, în sensul bun al cuvântului, și timpul zboară foarte repede când conduci mașina preferată, eventual tunată la maxim și lăsându-ți oponenții ”în praf”. Pui mâna pe DualShock 3 sau pe un volan, începi să conduci și, când te uiți la ceas, vezi că au trecut 3-4 ore fără ca tu să realizezi. Modul de joc a evoluat chiar și în comparație cu Gran Turismo 5, iar mașinile se controlează foarte realist.

Mai jos am să vă spun partile bune si mai putin bune, din punctul meu de vedere și voi încerca să ating toate aspectele importante în ceea ce privește acest ultim joc exclusiv, de PlayStation 3, de la un developer 1st party.

Jocul începe cu un scurt tutorial care te învață comenzile de bază, cum să folosești linia punctată (Driving  Line) care indică pe unde este recomandat să conduci pentru a scoate cel mai bun timp pe acel circuit. Ești într-un Renault Clio RS pe noul circuit Brends Hatch, faci o tură, după care te trezești în vestitele menuri ale acestei serii. De aici poți alege să joci online, dar nu o vei putea face până nu capeți ceva experiență, sa încerci modul Single Player sau să-ți începi cariera de pilot. Tot în meniul principal se găsesc și Seasonal Events, Dealership, Car Tuning, Car Paint, Racing Gear, Photo Mode și Vision GT. În rubrica Vision GT vom găsi mașini prototip exclusive pentru Gran Turismo 6. Momentan, există un Mercedes AMG Vision GT, dar în timp vor mai fi adăugate multe altele. Meniul este mult mai ușor de navigat decât în jocurile precedente și are o temă de interfață Metro, folosită de Windows 8.

Modul Career începe brusc, te obligă să te urci într-un Honda Fit, care merge ceva mai repede decât un melc și, pentru prima oră de joc, încerci să câștigi tot ce poți, pentru a aduna cât mai multe credite. Avansarea pe bază de creștere în nivel nu se mai găsește în Gran Turismo 6. Aceasta a fost înlocuită cu un sistem prin care suntem premiați cu stele. Pentru orice cursă putem primi între una și trei stele – asta dacă reușim să ne clasăm cel puțin pe locul 3 – și, când adunăm destule steluțe, se deblochează următoarea serie de evenimente.

Prima clasă în care concurăm cu micuțul Honda Fit este N – Novice, iar după ce adunăm numărul necesar de stele, primim cadou o mașinuță de Kart și deblocăm National B. Restul seriilor de evenumente sunt: National A, International B, International A și S. Aceste competiții sunt formate din mai multe tipuri de probe.

Pe plan principal sunt cursele normale, pe circuit, în care concurăm împotriva altor mașini, dar pe lângă acestea sunt și curse contra cronometru, iar în evenimentele speciale avem tot felul de obiective interesante.

În testele Coffee Break trebuie să parcurgem o distanță cât mai mare cu un singur litru de benzină, un test Eco prinde bine pentru natură. Alt obiectiv ar mai fi să dărâmăm cât mai multe popice într-un timp predefinit. Testul Low Gravity ne pune să conducem pe Lună, iar Goodwood Festival ne provoacă să conducem fără pic de eroare mașini superbe, la viteze năucitoare pe circuitul cu același nume.  Alte evenimente includ, KartingRaliu, Nascar și curse cu mașini GT3.

Există și scoală de șoferi sau, mai bine zis, examen de carnet, ale cărei probe se defășoară sub forma unor teste în care trebuie să conducem, să oprim, să luăm anumite viraje și să indeplinim obiective, fără a ieși de pe traseu și fără a atinge alți concurenți. Acest model a tot existat în seria de jocuri Gran Turismo și mie chiar îmi place.

Pe lângă cursele pe zi, mai sunt și cele pe timp de noapte, pe ploaie, dar și unele care încep ziua și se termină pe întuneric. Când conducem în condiții nocturne vedem multe diferențe, umbrele sunt cu totul altele, cerul este plin de stele care clipesc și cei de la Polyphony ne asigură că aceste stele își schimbă locul pe cer în funcție de poziția noastră. Totul este real time și arată tare bine.

Gameplay-ul – controlul mașinilor și modul în care acestea se comportă – este probabil cel mai bun element al jocului. Automobilul răspunde la fiecare mică mișcare de stick, simți fiecare dâmb, curbă, vale și când conducem pe ploaie alunecăm fix ca în realitate. Nu pot să găsesc ceva care să nu-mi placă. Mașinile stau pe pistă așa cum trebuie, accelerația, frânarea și luarea virajelor sunt simulate perfect și, faptul că avem peste 1200 de automobile, fiecare cu propiul feeling, face din Gran Turismo 6 cel mai bun simulator de condus.

Oponenții își fac datoria da te încurca, uneori ai senzația că merg pe o linie văzută numai de ei și, dacă nu ești atent, te vei trezi lovit de unul dintre ei.

Dacă tot am deschis discuția despre mașini, trebuie menționat faptul că acestea se împart, ca și în GT5, în două categorii, și anume Premium și Standard. Cele Premium arată fantastic, au interioare detaliate și atenția oferită acestor modele este evidentă din toate unghiurile.

Mașinile Standard, pe de altă parte arată, ceva mai bine decât în Gran Turismo 5, dar diferențele între acestea și cele Premium sunt multe și te fac să-ți dorești mai puține automobile, dar măcar să fie toate de calitate superioară.  Multă lume s-a plâns că nu mai există o diferențiere între cele două tipuri de mașini, deoarece toate sunt acum într-un singur loc. Eu vă spun că este foarte ușor să le diferențiezi, mi-a spus și mie un amic gamer și am să vă spun și cum. Când vrei să cumperi o mașină din Dealership, ai mai multe opțiuni, printre care și cea de Gallery, unde  poți admira o mașină Premium din toate unghiurile. Această optiune este activă numai pentru mașinile Premium, la cele Standard opțiunea este ștearsă, inactivă.

Aceste diferențe se găsesc și la circuitele pe care alergăm. Unele arată foarte bine, iar altele au niște texturi la rezoluție foarte slabă care te deconectează de la acel sentiment pe care-l ai atunci când esti pe un traseu nou, într-o mașină Premium.

Cei care vor să-și adune multe mașini în garaj au mult de lucru, parcurgând și reparcurgând probe, în scopul de a strânge suficiente credite pentru mașina dorită. Dacă nu aveți rabdare să faceți cele menționate anterior, aveți optiunea de a cumpăra credite, cu bani adevărați… da, microtranzacții în Gran Turismo 6. Mașinile rare sunt extrem de scumpe și premiile oferite pentru câștigarea evenimentelor sunt ceva mai mici decât în GT5, chiar și cele obținute din evenimente speciale.

Partea de sunet din Gran Turismo 6 nu reușește să se ridice la nivelul așteptărilor mele, muzica din timpul curselor nu mi-a plăcut sub nici o formă. Am fost nevoit să-mi pun o selecție de melodii pentru a mă bucura de o atmosferă plăcută în timpul petrecut pe pistă.  Soundtrack-ul din meniuri este destul de drăguț în acest moment, mai ales că printr-un patch au fost adăugate câteva colinde, în stil jazz. Sunetul mașinilor este bun la anumite modele și de-a dreptul groaznic la altele, dar ne-a fost promis un patch care va rezolva această problemă.

Mai devreme m-am plâns puțin de AI-ul din joc, și pe bună dreptate. Din fericire, Gran Turismo 6 are și o componentă multiplayer în care cei mai îndrăzneți dintre voi își pot testa agilitatea și reflexele contra altor jucători, dar Matchmaking-ul complicat face destul de greoi procesul de a găsi un meci. O opțiune Quick Match ar prinde foarte bine, mai ales că, din câte am înteleles, a exista una, dar a fost dezactivată prin primul update.

În anumite momente Gran Turismo 6 este un joc minunat, cu mașini superbe, cu trasee multe și frumoase, realizate cu o atenție deosebita la detaliu, dar, din păcate, sunt anumite elemente care nu-i fac onoare. Eu susțin că jocul se va imbunătății pe parcurs, cu fiecare update, se va îmbăgății cu noi mașini Premium și circuite. În stadiul în care este acum din partea mea primește un 8.5 și când voi considera eu că s-a rezolvat din problemele menționate mai sus probabil îi voi mai acorda un 0.50.

Un lucru îmi este foarte clar, Gran Turismo 6 este cel mai bun simulator pentru condus, în acest moment și acest lucru il spune un gamer care a jucat Gran Turismo 4, 5 Prologue, 5 și Forza Motorsport 2, 3 și 4. Sper ca Gran Turismo 7 să învețe din greșelile pe care le-au făcut predecesorii săi și să fie un reboot al francizei, pe o generație nouă de console, capabilă să ofere o experiență cât mai aproape de realitate.

 

 

 

 

 

 

 

 

The following two tabs change content below.

Victor Dima

Owner and Founder at victordima.net
Victor Dima is a Blind Gaming Journalist and Accessibility Ambassador, Living in Oslo with his wife Alina. Victor was the first journalist in Romania to receive the PS5 & the PS VR2 from PlayStation. He is also working closely with Xbox Nordic and other game publishers such as Ubisoft, Ea, Bungie, Activision, blizzard, square Enix, Capcom, Rockstar Games, Sega, PlayStation studios, WB Games, Bethesda and many others. With over 12 years of experience covering the Gaming Industry, he started victordima.net in 2013 and since February 2022 all his articles are posted in English in order to reach a more global audience. He is the owner and founder of the highly successful PlayStation Fans Romania Facebook Community, the largest independent source for PlayStation News in Romania, on social media with almost 35.000 followers. Victor is also running theAudiobookBlog.com. You can reach Victor at contact@victordima.net

You may also like...

7 Responses

  1. Dante says:

    Ca de obicei un review foarte bun de la un om pe care pot deja sa-l consider prieten. Cum ar spune romanul, keep up the good work 🙂

  2. Victor Dima says:

    🙂 Ma bucur ca ti-a placut. Asteptam sa-l vedem si pe al tau. Ca intre prieteni, sa vedem daca avem pareri asemanatoare in ceea ce priveste acest joc.

  3. Radu says:

    Desi Forza 5 arata mai bine pe XBox one GT6 are mai multe circuite si masini. Eu am GT5 si GT6 si ma joc cu un volan Logitech driving force gt… ca si comparatie intre cele doua in primul rand meniul la GT6 e mai bine organizat si loading times sunt mai scurte. La handling nu am observat o diferenta foarte mare de GT5 dar inca n=am jucat mult din el. Dupa cum au spus si cei de la IGN singurul lucru naspa la GT6 este sunetul (masiniile suna ca niste masini de tuns iarba) si damage-ul.. daca iti dai cu masina la 200 km/h in parapet se indoaie un pic tabla.. face un bum si atat. Cel mai fain e cand pui volanul pe simulator si opresti toate asistentele. 😀

    APP foarte fain articolul sper sa ne vedem la un multiplayer 🙂

  4. Victor Dima says:

    Si eu am jucat GT 5 cu volanul respectiv. Sunt diferente la suspensii, vei vedea mai tarziu probabil.Asteptam update-uri si sunt convins ca vor veni. Ma bucur ca ti-a placut review-ul. Yoate bune! nemmo_007 PSN ID.

  5. Alex says:

    Salut. Foarte bun reviewul tau. Am si eu o întrebare: ce merita să îmi iau GT6 sau NFS Rivals ?

  6. Victor Dima says:

    Salut. Daca-ti plac simulatoarele iti recomand Gran Turismo 6, iar dacă te pasioneaza arcade-urile iti spun ca NFS Rivals seamana foarte tare cu Most Wanted si Hot Pursuit. Totul depinde de gusturile tale.

  7. matei1 says:

    eu am gran turismo 5 si 6 si bine inteles alte jocuri si ma intrebam daca stie vreo unu un hack de bani la gran turismo 6

Join the discussion ! Speak your mind!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.