Impresii Outriders PS5

When Destiny tries to meet Mass Effect
Salutare, dragi cititori! Pe 1 aprilie a fost lansat Outriders, cel mai nou joc de acțiune de la People Can Fly. Chiar dacă acesta a fost adus pe piață în ziua păcălelilor, titlul este de interes pentru mulți gameri datorită mecanicilor de Looter-Shooter, poveștii care părea să promită o aventură Science-Fiction captivantă, dar și o experiență de joc cooperativă.
Am petrecut și noi în jur de 10 ore cu Outriders pe sfârșit de săptămână, iar, în acest articol, vă vom spune cu ce impresii ne-a lăsat noul Action RPG de la People Can Fly.
Cei care au încercat versiunea demonstrativă de la Outriders știu exact la ce să se aștepte. De la Demo și până la versiunea finală nu s-au schimbat prea multe lucruri. Pe partea de aspecte negative trebuie menționat faptul că firul narativ este întrerupt mult prea des de secvențe cinematice sub adăpostul cărora se ascund încărcări de nivel, iar acest lucru persistă pe tot parcursul campaniei și devine extrem de enervant.

În primul rând, toate aceste întreruperi te scot imediat din atmosferă și scad semnificativ nivelul de imersiune. Dacă mai adăugăm peste acest lucru și faptul că Outriders nici nu este cel mai chipeș joc de acțiune, arătând mai mult ca un titlu lansat la începutul generației anterioare de console, ne lovim de câteva elemente care ar putea ține departe un număr semnificativ de gameri. Însă, dacă reușești să treci peste astfel de inconveniente și ești interesat în primul rând de gameplay și de distracție alături de prieteni, atunci Outriders s-ar putea să-ți placă.
Povestea este destul de interesantă, urmărind aventurile unui grup de Outriders care au fost trimiși pe altă planetă pentru a o coloniza. Însă, cum planurile de acasă nu se potrivesc niciodată cu cele din târg, temerarii noștri sunt întâmpinați de niște forțe care le dau de bucluc. Vă las pe voi să descoperiți povestea mai în detaliu. Oricum, personal nu am fost dat pe spate de script sau de voice acting-ul personajelor.
Cei de la People Can Fly sunt cunoscuți pentru titluri precum Gears of War și Bulletstorm, ambele oferind o experiență de joc antrenantă și diversă. Astfel, pentru Outriders, echipa de development a construit pe bazele puse de aceste jocuri de acțiune și a reușit să creeze o experiență cooperativă de succes.

Începutul campaniei este cam lent, suntem ținuți destul de strâns de tutoriale și de level design-ul, aș spune eu stângaci, dar după această etapă de adaptare lucrurile încep să meargă către o relativă normalitate. Lumea înconjurătoare se mai deschide, punctele de loading sunt ceva mai rare, iar confruntările devin mai palpitante. Outriders este în primul rând un RPG, iar acest lucru este evident încă din primele minute petrecute cu el. Suntem încurajați să ne alegem o clasă, să ne evoluăm personajul cu tot felul de upgrade-uri și abilități, armele și puterile speciale sunt și ele upgradabile la rândul lor, iar bătăliile sunt influențate din plin de toate aceste decizii pe care le luăm pe parcursul aventurii.
Noi am reușit să încercăm Outriders, atât în mod solo, cât și cooperativ. Din păcate, pe parcursul weekendului de lansare, jocul a suferit din greu de probleme de conectivitate. Atunci când lucrurile merg așa cum trebuie, Outriders rulează excelent pe PS5, fără scăderi de framerate sau altfel de neplăceri. 60 de cadre pe secundă asigură un gameplay rapid și palpitant, iar combinațiile de arme, abilități speciale și posibilitatea de a aborda campania în mod co-op fac din Outriders un Action RPG extrem de distractiv.

În rest, Outriders este un joc de acțiune bun, care are potențialul de a atrage fanii celebrului Destiny, dar și pe oricine altcineva care își dorește să-și petreacă timpul online, alături de prieteni.
Eu vă recomand să descărcați versiunea Demo de la Outriders și dacă vă place ce vedeți acolo, atunci puteți achiziționa liniștiți și produsul final. Pe noi ne-a dezamăgit puțin Outriders, aveam așteptări mai mari de la această echipă.
Speram la un joc mai rafinat, mai finisat, cu o implementare dedicată pentru DualSense, însă în acest moment lucrurile nu stau deloc așa. Poate pe viitor să primim noi update-uri care să rezolve din aceste supărări. Știu că a fost un an foarte greu pentru toată lumea, în niciun caz nu arunc cu pietre în echipa de development, jocul clar nu este rău, dar cu mici ajustări acesta ar putea fi mult mai bun. Este un început de generație nouă și Outriders ar fi putut rămâne un titlu de referință, însă pentru moment este sortit să rămână într-o oarecare mediocritate…
Review copy provided by CD Media SE.
Victor Dima
Latest posts by Victor Dima (see all)
- Super Mario Bros. Wonder – Nintendo Switch 2 Edition + Meetup in Bellabel Park arrives March 26 with new Accessibility Features - Jan 22, 2026
- Dyson PencilVac Accessibility Review: small, light, and designed for everyone - Jan 21, 2026
- LEGO Education launches brand-new STEM sets for kids, expanding beyond the classroom for the first time. - Jan 20, 2026

