Review: Destiny 2 – PS4
INTRO
Salutare, dragi fani PlayStation! Așa cum v-am promis atunci când am postat acel scurt hands on pentru Destiny 2, revin acum cu un review complet, în care voi încerca să ating toate aspectele relevante legate de cel mai nou joc First Person Shooter creat de Bungie și adus pe piață de către cei de la Activision Publishing.

Dacă se află cumva printre voi persoane care nu știu ce este Destiny, le pot spune pe scurt că este un FPS sau mai exact un Shared World Shooter, așa cum a fost catalogat de echipa de development în urmă cu 3 ani, atunci când a fost lansat primul joc din această serie. Destiny a primit update-uri frecvente pe parcursul acestei perioade, printre care expansion-uri mari și a reușit să adune un fanbase serios cu zeci de milioane de gameri care au așteptat cu sufletul la gură lansarea noului joc. Mai mult de atât, multe persoane, din presa de specialitate și dintre gameri, spun că Destiny este cel mai bun shooter de pe PlayStation 4.

În realitate, Destiny s-a dovedit a fi un titlu care a prins extrem de bine la public, dar în mod special la acei gameri care preferă să-și petreacă timpul online, împreună cu alți prieteni. Modurile cooperative și competitive, campania care se poate aborda de unul singur sau cu încă doi parteneri, strike-urile, raid-urile se întorc și în Destiny 2, dar întrebarea cea mare este: Merită investiți 280 RON în acest moment sau trebuie așteptată o reducere?
În rândurile care urmează voi încerca să-i găsesc un răspuns obiectiv acestei întrebări și totodată să pun accentul pe tot ce este bun și rău în Destiny 2.
STORY
Cea mai mare problemă cu Destiny a reprezentat-o povestea aproape inexistentă, dar, din fericire, cei de la Bungie au ascultat de feedback-ul fanilor, au învățat din propriile greșeli și Destiny 2 chiar are un fir narativ bun, care este demn de cei care au adus lumii celebra serie Halo.

Campania începe cu un eveniment tragic, care are urmări catastrofice și astfel ultimul oraș de pe pământ este spulberat într-o mie de bucăți, jucătorul trebuie să își asume rolul de Gardian și să le adune rămășițele cu speranța că se va mai putea face ceva pentru omenire… Prima misiune este extrem de antrenantă și de intensă, iar următoarele capitole păstrează același pas alert. The Citadel, locul de unde luam misiunile, ne cumpărăm arme, armuri și upgrade-uri în primul joc, a fost înlocuit cu The Farm, însă conceptul rămâne aproape neschimbat.
Nu voi intra în prea multe detalii despre poveste, încerc să evit spoilerele pe cât posibil, însă trebuie să vă spun că am petrecut peste 14 ore în campanie, bucurându-mă de povestea interesantă și de gameplay-ul rafinat. Mi-a plăcut mult pasul alert stabilit încă din primele minute de joc și secvențele cinematice epice, împreună cu discuțiile dintre personaje au reușit să-mi ridice nivelul de imersiune în lumea aceasta în care ultima speranță a umanității este pusă pe umerii unui singur gardian.

Pe lângă povestea reușită, Destiny 2 vine cu o serie de misiuni secundare și activități extra care nu par de umplutură, ci chiar lasă senzația că s-a pus ceva suflet în gândirea și executarea lor. Mai mult de atât, nivelele din joc sunt mult mai deschise, cu mai multe locații de explorat și surprize de descoperit, iar evenimentele publice sunt parcă mai dese decât în titlul precedent.
GAMEPLAY & MULTIPLAYER
Campania excelentă din Destiny 2 este numai unul dintre motivele pentru care merită încercat jocul. După ce terminăm povestea, se deschid multe alte opțiuni pentru cei care vor să-și petreacă mai mult timp în acest univers. Pe partea cooperativă avem 6 Strike-uri noi, care se pot juca, la fel ca și campania, cu încă doi coechipieri și în funcție de experiența striketeam-ului se pot termina fiecare în 25-40 de minute.

Dacă aveți prieteni suficienți și vă încumetați, cei de la Bungie tocmai au lansat un nou raid, Leviathan, care trebuie abordat cu șase gardieni de elită. Încă nu l-am încercat, dar o voi face în viitorul apropiat și voi reveni cu o impresie, dar am auzit că este foarte bine gândit, nu este prea frustrant și a fost terminat la numai șase ore după lansare de o echipă fanatică.
Pentru cei care preferă ceva acțiune competitivă, Crucible-ul este locul potrivit. Aici vă puteți înfrunta cu alți jucători în echipe de 4 vs 4, în diferite moduri de joc, pe hărți create și optimizate special pentru acestă componentă.

În rest, Destiny 2 vine cu același gameplay aproape perfect cu care ne-a cucerit și predecesorul său, cu o multitudine de arme, cu upgrade-uri, loot la greu, iteme pe categorii. Inamicii sunt în majoritatea timpului cei pe care-i știm deja, dar apar și câțiva noi, de temut aș putea spune, însă căpeteniile acestora parcă nu mai sunt atât de greu de omorât ca în primul joc.
PRESENTATION
Cei de la Bungie au un stil artistic unic, pe care-l găsim numai în jocurile lor. Destiny arată excelent în urmă cu trei ani, însă Destiny 2 vine cu o prezentare aproape perfectă. Da, am văzut pe alocuri texturi de o rezoluție mai scăzută sau diferite popin-uri, însă în majoritatea timpului jocul arată fantastic.

Paleta de culori vii, nivele mari, lumea înconjurătoare plină de activități și de secrete, secvențele cinematice de excepție, voice acting-ul excelent și coloana sonoră fantastică formează un pachet de calitate. Sincer, cred că soundtrack-ul este unul dintre cele mai bune, pe care le-am auzit în joc, în ultimii ani. Acesta accentuează perfect activitățile jucătorului în Destiny 2 și ridică și mai mult nivelul de imersiune.

Eu am jucat Destiny 2 pe un PS4 normal și nu am întâmpinat probleme. Jocul rulează în 1080p la 30 de cadre pe secundă și deși îmi doream un 60 fps, totul a decurs ok în coop și campanie, însă în Crucible chiar se simte framerate-ul mic.
CONCLUSION
Destiny 2 oferă o experiență de joc mai reușită decât predecesorul său, și deși nu aduce ceva revoluționar sau inovativ, produsul final este complet și complex. Fanii Destiny au acum jocul pe care-l meritau și sunt convins că pe măsură ce va trece timpul peste acest release se vor aduna din ce în ce mai mulți jucători dedicați.

Dacă ți-a plăcut Destiny, dacă-ți plac shooterele și dacă vrei un joc care să-ți ofere zeci, sute sau poate chiar mii de ore de gameplay, atunci poți achiziționa liniștit Destiny 2. Cei de la Bungie promit să aducă noi expansion-uri, hărți, arme, moduri de joc, strike-uri și raid-uri pentru a ține jocul în viață și pentru a răsplăti fanii adevărați.
Nu uita să te abonezi la canalul nostru oficial de YouTube pentru mai multe materiale video din ceel mai noi jocuri!
Victor Dima
Latest posts by Victor Dima (see all)
- The LEGO Group reveals the LEGO Star Wars The Mandalorian’s N-1 Starfighter Ultimate Collector’s Edition to Celebrate May the 4th - Apr 15, 2026
- The LEGO Group Teams Up with Cristiano Ronaldo, Kylian Mbappé, Lionel Messi, and Vini Jr. to Celebrate the Magic of Football - Apr 13, 2026
- South of Midnight Review (PlayStation 5) – a Southern Gothic masterpiece with heart, soul, and accessibility (spoiler-free) - Apr 9, 2026



30 de FPS la un PS4 ? wow ….deci ma bucur ca il joc de pe un PC ….nu stiu daca portarea de pe PS4 pe PC au facut-o cum trebuie, dar in momentul cand am intrat in Beta (am prins o singura noapte), mie fps counter-ul, mi l-a prins la 60 (constant, toate setarile duse la maxim, dar si nu sunt laudaros, toate astea pe un GTX 1070 de 8 GB). Acum nici nu inteleg de ce acei 30 de fps, eu presupun doar ca e vorba de PS4, desi ma indoiesc, adica, jocul a fost facut pentru consola si nu poate duce la mai multe fps-uri decat un pc? Ciudat . Alta varianta ar fi, si doar presupun, fiind open beta, cerintele la un beta nu sunt asa mari incat sa iti duca bine. O seara placuta si sa ne vedem ingame!